Scopul principal al adoptării GDPR – Regulamentul de Prelucrare al Datelor cu Caracter Personal l-a reprezentat înlăturarea situațiilor în care o serie de informații duc la o persoana fizică identificată sau identificabilă. Intră în această categorie, din fericire pentru ei, și politicienii. Inclusiv cei care beneficiază de venituri de orice fel, din fonduri publice.
Este și cazul indemnizațiilor pentru limită de vârstă acordate pentru foștii parlamentari, cunoscute popular drept „pensii speciale”.
24
de foști și actuali senatori a înregistrat Botoșaniul după Revoluția din 1989.
Dintre aceștia, la acest moment, o mică parte au calitatea de pensionari, adică au peste 65 de ani.
Potrivit evidențelor Senatului României, la nivelul județului Botoșani sunt în plată 4 indemnizații pentru limită de vârstă, al căror cuantum brut se situează în 3.491 lei și 11.625 lei.
Diferența se datorează numărului lunilor de mandat sau mandate.
În concordanță cu normele metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006, privind statutul deputaților și al senatorilor, acest drept financiar este acordat lunar foștilor parlamentari care îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute de lege.
Adică au împlinit vârsta standard de pensionare.
Indemnizația este calculată ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0.55% din indemnizația brută lunară a unui deputat sau senator în activitate.
Senatorii care au mai multe mandate, pot opta spre cel care poate sta la baza calculării indemnizației pentru limita de vârstă.
Totalul celor patru pensii speciale plătite foștilor senatori de Botoșani este de 24.206 lei. Adică undeva peste 5.000 de euro.
În ultimul trimestru al anului 2019, conform datelor deținute de Direcția Județeană de Statistică, la Botoșani valoarea unei pensii medii era de 997 de lei.
Asemenea reprezentanților Camerei Deputaților care s-au prevalat de GDPR pentru a nu enumera pensiile speciale ale foștilor deputați și implicit numele acestora, și reprezentanții Senatului, în adresa transmisă către publicația Botoșăneanul, în urma unei solicitări scrise, au procedat la fel.
Iar explicația este următoarea:
„În privința foștilor senatori ce beneficiază de indemnizația pentru limită de vârstă, vă aducem la cunoștință că informațiile la care faceți referire nu se încadrează în categoria informațiilor publice, intrând sub incidența Regulamentului UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, cu directă aplicabilitate începând cu 28 mai 2018. Noua normă definește datele personale ca orice fel de informație despre o persoană fizică ce poate duce, direct sau indirect, la identificarea acestei persoane”,
Senatul României
Un singur fost senator a înregistrat două mandate în Parlamentul României și anume Octav Cozmâncă, și care între timp s-a și retras din viața publică. El are în prezent peste 65 de ani. Tot două mandate are și Doina Federovici care însă este în timpul activității profesionale.
Are probabil calitatea de pensionar și fostul senator Dumitru Codreanu, de la PRM care asemenea lui Cozmâncă, își trăiește anii de pensie în liniște. Cu un singur mandat de senator el se poziționează probabil la limita minimă a indemnizație.
Iată foștii și actualii senatori care au reprezentat județul Botoșani în camera seniorilor:
1990 – 1992
Dimitriu Constatin FSN
Teodorescu Mihai FSN
1992 – 1996
Mocanu Dumitru FDSN (la alegeri) – PDSR (la finalul mandatului)
Moldovan Constantin senator până în 9.09.1996 de la PRM, independent la final, înlocuit cu Lungu Constantin de la PRM la 11.09.1996
Zăiceanu Constantin FDSN (la alegeri) - PDSR (la finalul mandatului)
1996 – 2000
Avram Gheorghe PDSR
Cozmâncă Octav PDSR
Secrieru Dinu PNL
2000 – 2004
Codreanu Dumitru PRM
Cozmâncă Octav PDSR (la alegeri) – PSD la finalul mandatului
Pujină Nelu PDSR (la alegeri) – PSD la finalul mandatului
2004 – 2008
Theodorescu Răzvan Emil PSD
Ţâbuleac Mihai până în 30.06.2008 de la PNL – independent la final
înlocuit de Alexandru Viorel din 26.08.2008 de la PD
Vasilescu Gavrilă PUR-SL (la alegeri) – PC (la finalul mandatului)
2008 – 2012
Marcu Gheorghe PSD
Câmpanu Liviu PNL la alegeri – independent la finalul mandatului
Humelnicu Augustin Daniel PDL
2012 – 2016
Federovici Doina Elena PSD
Mihăilescu Petru Şerban UNPR, senator până în 1.09.2016
Popescu Corneliu PP-DD la alegeri – independent la finalul mandatului
Grigoraş Viorel PNL
2016 – prezent
Federovici Doina Elena PSD
Şoptică Costel PNL
Trufin Lucian PSD
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
PREMIERĂ la Botoșani: Copil de trei luni operat de medicul Kiss și echipa – VIDEO
Oana Sava
Nov 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Mii de botoșăneni angajați prin AJOFM în ultimele zece luni: Cei mai mulți dintre ei sunt bărbați
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024