După ce a fost majorat prima oară la 1 ianuarie 2017, punctul de pensie va crește iar în vară, astfel că pensionarii botoșăneni se vor bucura de o nouă majorare a pensiilor. Prevederea este inclusă într-un act normativ ce a intrat recent în vigoare.
Începând cu data de 1 iulie 2017, punctul de pensie va crește cu 9% și va ajunge la 1.000 de lei, se arată în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2017, ce a apărut vineri în Monitorul Oficial și deja se aplică.
Astfel, aceasta va fi a doua majorare din 2017 a punctului de pensie, după ce acesta a crescut la 1 ianuarie 2017 cu 5,25%, ajungând la 917,5 lei, așa cum se arată în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016. Până la 31 decembrie 2016, valoarea punctului de pensie s-a situat la 871,7 lei.
Majorarea valorii punctului de pensie înseamnă efectiv o ușoară creștere a pensiei.
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice arată cum se calculează pensia: „Cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie".
Aceeași lege definește punctajul mediu anual ca fiind "numărul de puncte realizat de asigurat, calculat prin raportarea punctajului total realizat de acesta în întreaga perioadă de activitate la numărul anilor corespunzători stagiului complet de cotizare prevăzut de lege la data pensionării".
Pensiile trebuie să crească în fiecare an, având în vedere prevederea din Legea nr. 263/2010 ce stabilește că „valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat" (Sursa: România Tv)
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024