Polițiștii botoșăneni l-au reținut pe respectivul tânăr bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie.
La data de 3 august 2023, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 19 ani, din comuna Curtești, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie.
Din cercetări, a reieșit faptul că, la data de 23 iulie 2023, în timp ce se deplasa pe o alee din municipiul Botoșani, împreună cu victima, un tânăr de 23 de ani, l-ar fi lovit pe acesta din urmă, în zona capului, provocându-i leziuni fizice, împrejurare în care i-ar fi sustras din portofelul pe care îl avea asupra sa și 200 de lei.
La data de 3 august 2023, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, prilej cu care au fost identificate mai multe bunuri care prezintă interes în cauză. Totodată, tânărul bănuit de comiterea faptei a fost condus la sediul poliției, cu mandat de aducere, ulterior, față de acesta fiind emisă ordonanță de reținere. În aceeași zi, a fost prezentat în fața instanței de judecată, care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie.
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Botoșăneni, haideți la teatru! Două spectacole puse în scenă în această săptămână
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Șefii de la spital zid de tăcere cu ridicarea managerului din biroul de la Mavromati
Oana Sava
Jan 22, 2025
ȘOC la Mavromati: Managerul Corneliu Prepeliță ridicat de polițiști, ar fi fost dus la DNA
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Un tânăr botoșănean scos în cătușe din propria locuință
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile