La percheziții au participat și polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor și Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
La data de 20 ianuarie 2023, polițiștii din Vlăsinești au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de practicarea vânătorii cu lațuri, ogari sau metiși de ogari, din comunele Manoleasa și Mihălășeni.
În cadrul activităților desfășurate, la locațiile vizate au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri care interesează cauza, printre care și obiecte utilizate în activități de braconaj cinegetic.
Totodată, au fost identificați 9 câini din rasa ogar, deținuți fără respectarea prevederilor legale, motiv pentru care față de proprietarii acestora au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare de 9.000 de lei.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii menționate mai sus, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.
La activități au participat și polițiști din cadrul Poliției Orașului Săveni, Biroului pentru Protecția Animalelor și Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024