Fabrica controlată de fraţii Bogdan şi Dragoş Aniculăesei a intrat marţi în atenţia mai multor instituţii ale statului. Comisariatul General al Gărzii Financiare împreună se pare cu Inspectoratul General al Poliţiei Române au desfăşurat o percheziţie la sediul firmei din strada Pacea.
Cei doi sunt suspectaţi că, deşi oficial SC Coroana Moldovei SRL îmbuteliază apă minerală sau plată, ar produce de fapt băuturi alcoolice. În trecut ei au mai avut de altfel probleme pe această linie. În paralel, cadre ale secţiei Botoşani a Gărzii Financiare au desfăşurat acţiuni similare la firme din judeţul Suceava. Deocamdată nici IGPR şi nici Inspectoratul de Poliţie Judeţean nu au emis vreun comunicat pe această temă.