Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Bacău și procurorii DIICOT au efectuat 59 de percheziții în șase județe, pentru destructurarea unei grupări infracționale specializate în contrabandă cu țigări.
Aproape 150.000 de țigarete, peste 32.000 de lei și 7.000 de euro, au fost confiscați, iar 10 persoane au fost arestate preventiv. La data de 17 decembrie 2015, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău și procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T.Bacău au efectuat 59 de percheziții domiciliare în județele Bacău, Botoșani, Buzău, Constanța, Suceava și Iași, la persoane bănuite de contrabandă. Din cercetări a reieșit că, în perioada aprilie – decembrie, membrii unei grupări infracționale organizate ar fi introdus ilegal în România țigarete din Ucraina și Republica Moldova, pe care le-ar fi transportat cu autoturisme special adaptate pentru disimularea acestora.
Pe parcursul documentării activității infracționale a celor în cauză, polițiștii au indisponibilizat 4 astfel de autoturisme și au confiscat aproximativ 400.000 de țigarete. Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la 400.000 de lei. În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat 144.740 de țigarete de contrabandă, 32.230 de lei și 7.230 de euro. 19 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Bacău, pentru audieri.
Dintre acestea, 10 persoane au fost reținute, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și contrabandă, iar magistrații Tribunalului Bacău au dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Acțiunile s-au desfășurat cu sprijinul jandarmilor din Bacău și al inspectorilor vamali din Suceava.
CITEȘTE: Înscrisuri și documente contabile ridicate de DNA în urma perchezițiilor la firma Cornellʼs Floor: CE suspiciuni există
Concurs de colinde organizat cu greu la Botoșani: CARE sunt marii câștigători
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Zmeul de pe șosea al acestui Crăciun – CÂT avea la bord și CÂT a fost amenda
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile