Au fost puse în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară.
Având în vedere cercetările ce se efectuează într-un dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracţiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, în această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale au pus în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Botoşani.
Astfel, au fost percheziţionate domiciliul şi două autoturisme aparţinând unui bărbat de 45 de ani din municipiul Botoşani, cu ocazia activităţilor fiind identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor aproximativ 60 de kilograme de articole pirotehnice (aproximativ 18.000 de bucăţi), deţinute în mod ilegal.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă o soluţie procedurală.
Pe tot parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Principalele reguli referitoare la utilizarea articolelor pirotehnice:
Din motive de ordine, securitate, siguranță publică și pentru protecția mediului se interzice deținerea, utilizarea și vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 și 4 a articolelor pirotehnice de scenă(T1 și T2) și a altor articole pirotehnice din categoria P2.
Articolele pirotehnice de divertisment din categoria 1 și P1 pot fi puse la dispoziția publicului cu vârsta peste 16 ani.
Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor și a mediului.
ATENŢIE! În categoria 1 sunt incluse numai obiectele pirotehnice de divertisment foarte mici de tipul artificiilor (de exemplu: steluțe; lumânari scânteietoare; jerbe cu scântei; minifacle; minisori; inele de foc; sateliți).
Se INTERZICE folosirea articolelor pirotehnice în următoarele condiții:
a) Între orele 24.00 – 06.00, cu excepția evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale;
b)La o distanța mai mica de 50 m de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 m față de cele cu peste 4 niveluri;
c)La o distanță mai mică de 500 m de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze;
d)La o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
e)În locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
f) Pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spații deschise cu aglomerări de persoane;
g)La o distanță mai mică de 500 m de păduri.
Organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 și 4 este permisă numai în condițiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situații de urgență județean sau după caz, al municipiului București și avizul inspectoratului județean de poliție, respective al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, pe a cărui rază se execute jocurile respective.
Orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an.
Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, precum și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate de către pirotehnicieni constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024
ASTĂZI: Titlu onorific pentru o botoșăneancă, un nou tezaur uman viu la Botoșani
Gabriela Erdic
Nov 14, 2024