Poliţiştii BCCO Alba Iulia au participat joi dimineaţa la o acţiune amplă pentru destructurarea unui grup specializat în trafic de droguri de mare risc, potrivit Alba24.
Alături de colegi din Mureş, Cluj, Braşov şi peste 180 de jandarmi, au descins la 43 de locaţii din Mureş şi Cluj, la domiciliile unor persoane suspectate că vindeau cannabis, ecstasy, amfetamine şi cocaină.
Potrivit DIICOT Mureş, în 12 mai, au fost efectuate 43 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Mureş şi Cluj în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organiza specializat în traficul de droguri de risc și de mare risc.
“În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2012 suspecții au constitui un grup infracțional organizat având ca scop comercializarea drogurilor de risc și mare risc, în principal pastile ecstasy, cocaină, amfetamine, dar și cannabis și substanțe denumite generic ”etnobotanice”. În urma perchezițiilor efectuate au fost ridicate peste 2 kilograme cannabis uscat, pastile ecstasy și peste 100 gr. praf alb susceptibil a fi cocaină, 25 de persoane fiind conduse la sediul DIICOT- Tg. Mureș în vederea audierii”.
IGPR precizează că la acţiune au participat 150 de polițiști din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Târgu Mureş, Cluj, Alba şi Brașov şi peste 180 de jandarmi, iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
CITEȘTE: Percheziții pentru destructurarea unui mecanism financiar ce a ”stors” statul de 2 milioane de euro
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024