În dimineața de Ajun o femeie de 65 de ani, din municipiul Botoșani, a fost acroșată de un autoturism în timp ce încerca să traverseze bulevardul George Enescu pe trecerea de pietoni.
După impact, conducătorul auto a coborât şi a discutat cu victima şi a condus-o la domiciliu.
Ulterior, întrucât a constatat că a suferit totuşi leziuni, femeia s-a deplasat la spital, unde a primit îngrijiri, rămânând internată. Aceasta a declarat că vehiculul implicat în accident era de culoare neagră şi avea numere de înmatriculare străine.
În urma investigaţiilor efectuate, după aproximativ două ore de la sesizarea evenimentului, conducătorul auto a fost identificat de către poliţişti în persoana lui S. P. de 30 de ani, din municipiul Botoșani.
În cauză au fost întocmite acte procedurale sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului din care au rezultat victime, fiind dispusă și măsura de reținere a permisului de conducere, eliberându-se dovadă fără drept de circulație.
CITEȘTE ȘI:
N-a mai avut răbdare TREI ZILE – ce a pățit un șofer nerăbdător
Șofer de 68 de ani AMENDAT la Botoșani: Polițiștii l-au lăsat fără „marfă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024