FC Botoșani poate da o lovitură puternică pe piața transferurilor.
Cel mai bun jucător al echipei din acest sezon, Sebastian Mailat, va pleca în această vară de la clubul moldav. Al treilea golgheter al campionatului are șanse mici să rămână în România.
Potrivit Playsport, două țări vestice se interesează de serviciile lui Sebastian Mailat.
Mailat, fost jucător la CFR Cluj, a fost cel mai bun jucător de la FC Botoșani în acest sezon. Deși echipa lui a avut un sezon slab, cel mai prost de la promovare, Mailat s-a remarcat și a reușit să înscrie de 17 ori în cele 38 de meciuri jucate în acest sezon. 16 dintre aceste reușite au fost înscrise în Superligă.
Astfel, el a atras privirile mai multor echipe din vestul Europei. Sebastian Mailat are două oferte în acest moment: una din a doua divizie din Franța și una din Polonia.
Valeriu Iftime i-a fixat prețul lui Mailat. Conform sursei citate, patronul clubului îi va da drumul dacă va primi un milion de euro în schimbul lui Mailat.
FC Botoșani vrea să îl vândă în această vară pe Mailat, fotbalistul fiind în cel mai bun moment al carierei.
Dacă transferul se va realiza pe această sumă, Mailat ar deveni al treilea cel mai scump jucător vândut vreodată de moldavi, după Michael Ngadeu, cedat la Slavia Praga pe 1.4 milioane de euro și Olimpiu Moruțan, cumpărat de FCSB pentru 1.1 milioane de euro.
În același timp, în ciuda zvonurilor, FC Botoșani nu a primit până acum vreo ofertă de la Rapid pentru fotbalistul de 25 de ani.
(Foto: playsport.ro)
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024