Au fost organizate acțiuni împreună cu jandarmii pe raza întregului județ.
În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventive pe raza întregului județ. În această perioadă nu au fost înregistrate incidente deosebite care să tulbure ordinea și liniștea publică.
Astfel, au fost organizate acțiuni punctuale, pe raza întregului județ cu sprijinul jandarmilor, prilej cu care s-a acționat atât pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, cât și pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră.
Pentru ca cetățenii să se bucure în siguranță de slujba Învierii.
Polițiștii care s-au aflat în teren noaptea trecută au constatat peste 90 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 60.000 de lei și au fost reținute 16 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare.
Accident grav în puterea nopții, doi tineri s-au izbit cu mașina într-un stâlp - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Liviu Ciobotariu, mesaj pentru Gigi Becali la finalul meciului: Nu-i cade bine
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024