În multe județe din țară, oamenii așteaptă luni de zile pentru a putea da examenul pentru carnetul de șofer de categoria B, ajungându-se, în unele situații, la șase luni de așteptare.
Timpul mare de așteptare creează nesiguranță pentru cursanți și pentru școlile de șoferi și încurajează corupția, au explicat reprezentanții școlilor de șoferi. Reprezentanții poliției dau vina pe pandemie pentru timpii mari de așteptare, însă școlile de șoferi acuză numărul insuficient de examinatori.
Datele sunt culese de G4Media, de la școli de șoferi și poliție. Astfel, reprezentanții școlilor de șoferi spun că, din cauza timpului mare de așteptare și a modului în care este organizat sistemul, elevul vine nepregătit la examen și are, din start, șanse mai mici de promovare. În cazul examenului practic, îi este și greu să se pregătească, deoarece încă este ilegal să conducă singur, iar pentru ore suplimentare la școala de șoferi trebuie să plătească.
Cele mai grave situații sunt în județele unde timpul de așteptare combinat pentru cele două probe ajunge la cinci sau șase luni.
În aceste situații, elevul are, de fapt, doar două șanse de a da examenul, înainte ca dosarul obținut de la școala de șoferi (care este valabil 12 luni de la absolvire) să expire.
În acest caz, elevul ia tot procesul de la capăt: eliberarea documentelor pentru înscrierea la școala de șoferi (și, bineînțeles, plătirea taxei), urmarea cursurilor de la școală și reînscrierea la examen. Aceasta este starea de fapt în județele Hunedoara, Neamț și Suceava.
Andrei Ciceu, reprezentantul unei platforme de pregătire a cursanților pentru examen și de gestionare a școlilor de șoferi, a transmis G4Media informații despre județele unde timpii de așteptare pentru examen sunt foarte mari.
Conform acestuia, care citează reprezentanți ai școlilor de șoferi, timpi foarte mari de așteptare sunt în următoarele județe:
Botoșani – 4-5 luni pentru proba practică
Covasna – 4-5 luni pentru proba practică
Cluj – 2 săptămâni pentru proba teoretică, 3 luni pentru proba practică
Galați – 1 lună pentru proba teoretică, 2-3 luni pentru proba practică
Hunedoara– 6 săptămâni pentru proba teoretică, 4 luni proba practică
Neamț – 6 săptămâni pentru proba teoretică, 4 luni pentru proba practică
Suceava – 6 luni pentru proba practică
Atenție! Lista nu este exhaustivă: pot exista județe unde timpul de așteptare este foarte mare care să nu fie incluse în această listă. De asemenea, există județe, cum ar fi Municipiul București, în care timpul de așteptare este foarte mic, de ordinul zilelor, mai scrie g4media.ro.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024