Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat şi reţinut o persoană care a transportat peste frontiera de stat peste 3.700 pachete de ţigări de contrabandă. Ţigările, în valoare de aproximativ 32.000 lei au fost reţinute în vederea confiscării, iar cetăţeanul român este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
În data de 09.03.2011 a avut loc o întrevedere cu grănicerii moldoveni în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră şi depistării tuturor persoanelor implicate pentru luarea măsurilor legale ce se impun. În dimineaţa zilei de 09 martie 2011, pe timpul executării unei misiuni specifice, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Stânca au observat, pe suprafaţa îngheţată a lacului de acumulare Stânca-Costeşti, o persoană de sex masculin, care se deplasa dinspre Moldova spre interiorul României transportând mai multe colete voluminoase. Lucrătorii noştri au reţinut şi condus bărbatul la sediul SPF Stânca, unde au constatat că acesta este Petronel H., cetăţean român, în vârstă de 35 de ani. Acesta, în dimineaţa zilei de 09 martie 2011 a trecut, peste podul de gheaţă format pe suprafaţa lacului de acumulare Stânca-Costeşti, trei colete învelite în folie care conţineau 3720 pachete de ţigări marca Plugaru, de provenienţă R. Moldova.
Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele bărbatului actele premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, acte ce au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni competent în soluţionarea cauzei. Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de aproximativ 32.000 lei, a fost reţinută în vederea confiscării, iar în data de 09.03.2011 a avut loc o întrevedere cu grănicerii moldoveni în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră şi depistării tuturor persoanelor implicate pentru luarea măsurilor legale ce se impun.