Aceste tichete se vor acorda la recomandarea medicului de familie sau a celui specialist, pe baza programului individual de recuperare fizică sau psihică.
Persoanele cu handicap ar putea primi un nou beneficiu pentru recuperare sau reabilitare, sub forma unor tichete de valoare acordate anual, la recomandarea medicului de familie sau a medicului specialist, potrivit unei propuneri legislative puse recent în dezbatere la Senat.
Prin această propunere legislativă, inițiatorii intenționează să introducă în Legea nr. 448/2006 dreptul persoanelor cu handicap să primească în fiecare an șase tichete de valoare pentru terapia bazată pe sport, în funcție de diagnosticul principal și de fiecare dizabilitate, pentru asigurarea asistenței de recuperare/reabilitare. Acest lucru este necesar, spun inițiatorii, pentru operaționalizarea unei prevederi deja existente în această Lege a drepturilor persoanelor cu handicap, respectiv cea care obligă autoritățile publice să dezvolte programe care să includă și să recunoască sportul ca mijloc de recuperare.
Valoarea tichetelor va fi stabilită și actualizată anual, prin hotărâre de Guvern, scrie Avocatnet, și va fi suportată integral din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, prin casa de asigurări de sănătate de care aparține persoana cu handicap.
Prevederile propunerii legislative ar urma să intre în vigoare începând cu 2023.
Atenție! Prevederile propunerii legislative nu se aplică momentan. Ea trebuie să treacă de votul Parlamentului, să fie promulgată prin decret prezidențial și să fie publicată în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.
Șofer de 68 de ani AMENDAT la Botoșani: Polițiștii l-au lăsat fără „marfă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024