Verificările au avut loc pe râul Prut, precum și în zona acumulărilor Bucecea și Rogojești.
În minivacanța de Rusalii, pe lângă misiunile de asigurare a ordinii și siguranței publice la manifestările religioase cu participare numeroasă sau misiunile executate împreună cu polițiștii botoșăneni, pentru prevenirea faptelor antisociale de natură penală și contravențională, jandarmii au acționat și pentru combaterea braconajului în habitatele piscicole naturale ale județului, în colaborare cu Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Botoșani.
Acțiunile pe această linie au urmărit verificarea respectării prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura, care reglementează conservarea, administrarea și exploatarea resurselor acvatice vii.
În urma acțiunilor desfăşurate pe râul Prut, precum și în zona acumulărilor Bucecea și Rogojești, jandarmii au aplicat opt sancțiuni contravenționale însumând amenzi de 1.500 de lei, în special pentru lipsa unui permis de pescuit valabil.
În anul 2021, jandarmii au aplicat nu mai puțin de 120 de sancțiuni contravenționale și au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni la regimul piscicol, misiunile fiind organizate periodic, în perioada de prohibiție și în afara acesteia, atât împreună cu A.J.V.P.S. Botoșani, cât și cu reprezentanții Comisariatului Județean Botoșani al Gărzii Naționale de Mediu.
Pentru asigurarea existenței și conservării unui fond piscicol bogat și variat, reamintim pescarilor necesitatea respectării unor reguli de bază în habitatele piscicole naturale, astfel:
-fiecare pescar are obligația de a deține permis de pescuit valabil, lipsa acestuia constituind contravenție sancționată cu amendă de la 300 la 600 de lei;
-este permisă reținerea peștilor doar peste dimensiunea minimă admisă, conform O.U.G. 23/2008 cu completările și actualizările ulterioare; reținerea peștilor sub dimensiunile minime legale se sancționează cu amendă de la 300 la 600 de lei;
-cantitatea maximă ce poate fi reținută zilnic de către un pescar sportiv este de 5 kg, iar pescuitul este permis cu maximum 4 undițe sau 4 lansete cu câte două cârlige fiecare.
”Având în vedere cele prezentate mai sus, le transmitem pescarilor sportivi tradiționala urare Fir întins!",
IJJ Botoșani
Medic nou la Spitalul Județean pe o specialitate importantă
Oana Sava
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024