Social-democratul Ovidiu Portariuc a strâns deja peste 1.000 de semnături pentru susţinerea proiectului „Botoşani – zonă liberă de OMG (organisme modificate genetic – n.r.)”. Campania a fost declanşată în urmă cu două zile, iar voluntarii care o sprijină s-au perindat în mai multe locaţii aglomerate din oraş, de la stadion la parcare de hypermarket.
„Acest lucru dovedeşte faptul că oamenii sunt interesaţi de o alimentaţie sănătoasa şi poziţia lor este fermă faţă de acest subiect. Aşteptăm pe toţi cei care vor să ni se alăture în acest proiect ca voluntari să contacteze echipele mobile din oraş semnalizate prin mascota proiectului sau să se înscrie pe site-ul www.portariuc.ro”, a afirmat
Ovidiu Portariuc, unul din cei cinci aspiranţi din PSD la nominalizarea ca şi candidat al USL pentru Primăria Botoşani la alegerile locale din 2012. Toţi voluntarii vor fi invitaţi sâmbătă 30 aprilie la BioParty în ClubTex alături de organizatori şi alţi invitaţi surpriză, unde se vor degusta alimente şi sucuri ecologice de producţie românească.