În intervalul 8:00 – 12:00 din ziua de 4 iulie, de la cele trei centre de evaluare au fost depuse un număr total de 1.300 de contestaţii de către elevii care au participat în acest an la examenul de bacalaureat. Cele mai multe dintre acestea sunt înregistrate la limba şi literatura română.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, contestaţiile au fost transmise telefonic sau în format electronic, iar situaţia făcută publică în jurul orelor 12:30 a zilei de luni, 4 iulie, poate fi considerată încă una provizorie. Diferenţa ar putea fi de ordinul zecilor, situaţia contestaţiilor fiind definitivată cel mai probabil în după amiaza zilei de luni. „
Până la ora actuală avem un număr de 1.302 de contestaţii. Cele mai multe se înregistrează la limba română – 468, la matematică – 378, la biologie – 234, la geografie - 45, la chimie - 66, la fizică - 50. Restul, contestaţii mai puţine, 4,5 sau 3”, a declarat
Carmen Nechita, inspector şcolar IŞJ. Totodată, potrivit inspectorului şcolar, numărul contestaţiilor, este paradoxal mic, dat fiind faptul că numărul elevilor care nu au trecut examenul de bacalaureat este foarte mare.
„Nu sunt multe contestaţii, am avut respinşi un număr de 1.592 de copii la 1.300 de contestaţii, nu este foarte mult, deşi numărul de contestaţii este foarte mare, pentru că sunt foarte mulţi copii care au note de 1, 20 sau 1,30 şi aceştia nu prea mai are rost să mai facă contestaţii”, a mai spus
Carmen Nechita. Perioada de recorectare a tezelor contestate va fi până la data de 7 iulie, urmând ca rezultatele finale să fie publicate a doua zi, respectiv 8 iulie. Tezele vor fi recorectate la Liceul cu Program Sportiv din municipiu.