Campania de donare de sânge „MAI uniți pentru viață” lansată la inițiativa prefectului județului Botoșani, Sorin Cornilă, s-a încheiat.
La campania coordonată de Instituția Prefectului – Județul Botoșani, au participat 109 donatori, care fac parte din personalul Instituției Prefectului, Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte, Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale.
Aceștia au răspuns apelului lansat pentru salvarea de vieți printr-un simplu gest. Scopul campaniei îl reprezintă creșterea numărului de donatori pentru asigurarea rezervelor de sânge existente în cadrul Centrului de Transfuzie Sanguină Botoșani.
”Ne-am implicat și am realizat această campanie pentru a-i încuraja pe botoșăneni să-i ajute cu sânge pe cei care au nevoie. Le mulțumesc tuturor celor care au răspuns apelului nostru. Am un mesaj de mulțumire special, pentru personalul Centrului de Transfuzie Sanguină Botoșani și pentru personalul medical din spitalele din județul Botoșani, pentru angajații Serviciului Județean de Ambulanță, pentru toți cei care luptă pentru vindecarea pacienților și pentru sănătatea botoșănenilor. Vă mulțumesc pentru dăruire!”
Sorin Cornilă, prefect.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024