138 misiuni ale pompierilor botoșăneni, săptămâna trecută.
În perioada 28 septembrie – 4 octombrie a.c., pompierii botoșăneni au avut 138 misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă 19 intervenții pe zi.
Astfel, s-a acționat pentru stingerea a șase incendii, acordarea primului ajutor calificat pentru un număr de 111 persoane, prevenirea producerii unor incendii în urma unor accidente rutiere, asigurarea măsurilor specifice de limitare și răspândire a pestei porcine africane, asigurarea măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență pe timpul unor evenimente cu public numeros, precum și în alte situații de urgență (deblocare uși, asanare fântâni, degajare persoane din medii ostile vieții și transport persoane supraponderale din apartamentele proprietate, la ambulanță).
Pe timpul intervenţiilor au fost salvate/asistate 111 persoane.
Cele șase incendii s-au produs pe raza localităților Mileanca, Românești, Șendriceni, Copălău, Văculești și Trușești.
Cauzele probabile care au generat evenimentele cu foc au fost: scurtcircuit electric, coș de fum deteriorat, jar căzut pe materiale combustibile, jocul copiilor cu focul și acțiune intenționată.
Pentru stingerea incendiilor și înlăturarea efectelor au intervenit, în total 47 pompieri militari și voluntari.
Valoarea pagubelor a fost estimată la cca. 120.000 de lei. S-au salvat și protejat bunuri materiale în valoare de cca. 600.000 de lei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024