Proiectul ar urma să fie finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
În cadrul unei ședințe extraordinare, consilierii județeni au votat astăzi proiectul de hotărâre privind exprimarea acordului Consiliului Județean Botoșani pentru participarea la implementarea proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de trasee cicloturistice în județele Botoșani, Suceava și Iași”, din Investiția I.4 ”Implementarea a 3.000 km de trasee cicloturistice la nivel național” finanțat din PNRR, Componenta 11 – Turism și cultură.
Consiliul Județean Botoșani este lider de proiect.
Președintele CJ Botoșani, Doina Federovici, a declarat în cadrul ședinței că traseul propus pentru proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de trasee cicloturistice în județele Botoșani, Suceava și Iași” are 205 kilometri și parcurge următoarele județe:
Practic, străbate următoarele unități administrativ-teritoriale: județele Botoșani, Suceava, Iași - Vlădeni, Vorona, Flămânzi, Tudora, Bucecea, Corni, Frumușica, Coșula, municipiul Suceava, Pătrăuți, Mitocu Dragomirnei, Adâncata, Hânțești, Orașele Liteni, Salcea, Hârlău.
Bugetul total al proiectului este de 16.912.500 euro fără TVA, din care 9.405.000 euro pentru Botoșani.
(Sursa foto – depositphotos.com)
Gabriela Erdic
Feb 08, 2025
Femeie MOARTĂ noaptea trecută după ce a fost lovită puternic de o mașină
Gabriela Erdic
Feb 08, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 08, 2025
FC Botoșani face egal cu Dinamo după un meci de mare luptă - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 07, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile