Motivul este cauzat de blocajul instituției care face aceste plăți.
Angajații Casei Județene de Asigurări de Sănătate protestează de aproximativ două săptămâni din motive salariale.
O formă de protest este exprimată prin blocarea plăților către spitale iar din acest punct sunt afectate veniturile salariale ale celor peste 2.000 de angajați de la Spitalul Județean Mavromati.
„Având în vedere faptul că în acest moment Casa Națională de Sănătate, implicit Casa Județeană de Sănătate, se află într-o formă de protest a angajaților, din discuția pe care am avut-o cu dna director a Casei Județene de Sănătate, până nu se rezolvă problema la nivel național și se vor face plățile, pornind de la nivel național, către județ, Spitalul Județean nu va primi banii de la Casă până nu se deblochează aceste fonduri”,
Monica Adăscăliței, manager Spitalul Județean Mavromati
Pacienții nu vor suferi din cauza neplății salariale în cazul personalului medical.
Și nici pentru întârzierile financiare care vor urma privitoare la contractele încheiate cu furnizorii.
„Din punct de vedere al serviciilor medicale, Spitalul Județean își va continua activitatea, toate serviciile medicale în Spitalul Județean de Urgență vor continua, pacienții nu vor suferi în ceea ce privește actul medical. În schimb, din punct de vedere al părții financiare, noi ca și instituție, în momentul de față, suntem în indisponibilitatea de a face plăți către furnizori, către toate serviciile medicale pe care le efectuează Spitalul Județean. Dar, repet, pacienții nu vor avea de suferit din cauza acestor probleme financiare”,
Monica Adăscăliței, manager Spitalul Județean Mavromati
Imediat ce vor înceta protestele plățile către Spitalul Județean ar urma să fie reluate.
v
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Primele exit poll-uri: Bătaie între Lasconi și Călin Georgescu pentru turul II
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024