Perioada lungă de opoziţie a PSD îşi spune tot mai mult cuvîntul. Conform unui raport întocmit la nivel judeţean, organizaţia a pierdut nici mai mult, nici mai puţin de 2.212 membri. Ţinînd cont că numărul total al social-democraţilor cu adeziune este acum de 8.710, înseamnă că aproximativ 20% au plecat din partid. „Din analiza făcută pe fiecare organizaţie teritorială rezultă că unele organizaţii au o structură necorespunzătoare. Unele sunt îmbătrînite, altele au foarte puţine femei în structură sau numărul intelectualilor este foarte mic”, se arată în raportul întocmit de secretarul executiv Gheorghe Vâzdoagă. Succint, acesta a fost prezentat şi la conferinţa judeţeană a filialei din 27 iunie, atunci cînd persoana menţionată a susţinut că nu este vorba de un val de demisii şi că diminuarea numărului de membri este o consecinţă a refacerii evidenţei la organizaţiile teritoriale. Cu această ocazie s-a descoperit, de exemplu, că unii erau social-democraţi doar în acte, deşi erau plecaţi de multă vreme din ţară.
Trei sferturi din totalul membrilor rămaşi în partid sunt bărbaţi. De asemenea, jumătate din PSD-işti au între 36 şi 65 de ani, iar aproape jumătate au studii elementare. Un sfert dintre social-democraţi sunt agricultori.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024