Prima zi din maratonul de vaccinare organizat de autoritățile botoșănene în Parcul de Agrement Cornișa s-a dovedit a fi un succes.
Dacă în capitală, la unul dintre centrele deschise pentru vaccinare fără programare, pe tot parcursul zilei de vineri s-au imunizat în jur de 400 de persoane, în municipiul Botoșani, numărul acestora a fost de 204.
Adresabilitatea este una de succes având în vedere numărul populației municipiului comparativ cu cel al capitalei.
La Cornișa, în centrul amenajat în incinta patinoarului, sunt deschise două fluxuri pentru vaccinare cu Pfizer Bion Tech. Persoanele doritoare se prezintă doar cu buletinul pentru a primi prima doză, sunt înregistrate în sistem iar ulterior primesc un SMS cu data și locația la care vor face rapelul.
Maratonul de vaccinare la Cornișa continuă și sâmbătă și duminică, în intervalul orar 8:00 – 20:00.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024