32 de botoșăneni au primit vineri ochelarii de care au nevoie pentru a-și corecta sau ajuta vederea, după ce, în luna aprilie, au beneficiat de consultații gratuite.
Oamenii au venit la Căminul Cultural din Bălușeni, acolo unde Caravana cu medici de la Iași a desfășurat o sesiune de screenig oftalmologic pentru persoanele din comunitate.
”Cinci medici oftalmologi au răspuns solicitării noastre și au venit în sprijinul persoanelor defavorizate care, din cauza neajunsurilor materiale, nu ajung la specialist și nu își permit o pereche de ochelari. Au adus aparatură performantă și, într-o singură zi, au consultat peste 100 de persoane de vârste diferite, o treime dintre ei fiind copii”, transmit organizatorii Caravanei cu medici.
Prima Caravană din județ dedicată exclusiv screening-ului oftalmologic a fost organizată cu sprijinul Laurei Danila și a lui Karmenn Marianna, precum și al primarului comunei Bălușeni Claudiu Doroftei, dar și cu implicarea asistenților medicali comunitari din localitate.
După numai trei săptămâni, medicii ieșeni au trimis la Botoșani 32 de perechi de ochelari care au fost distribuite, vineri, beneficiarilor.
”Le mulțumim pentru profesionalism și generozitate și pentru că nu s-au limitat doar la actul medical. Împreună am dus misiunea umanitară până la capăt și am acordat acestor oameni dreptul pe care l-au dobândit prin naștere: dreptul la sănătate. Este modul în care am ales să fim alături de semeni, ajutându-i, nu doar ascultându-le problemele. Ochii sunt cei mai prețioși și nimic nu ar trebui să ne împiedice să-i protejăm”, spun organizatorii Caravanei.
De asemenea, Laura Dănilă a adus în atenție cazul unor gemeni în vârstă de doar 5 luni care prezintă deficiențe de vedere grave, caz semnalat în ședința de lucru premergătoare activității medicale de către dr. Bejan Daniela.
Astfel, cazul gemenilor a fost îndrumat spre București, la Spitalul Clinic de Urgență ”Marie Curie”, în atenția dr. Cristina Nițulescu, fiind atent monitorizat împreună cu echipa de asistență comunitară locală din teritoriu.
De asemenea, alte afecțiuni oftalmologice mai complexe depistate la fața locului, care au necesitat evaluări de specialitate suplimentare, au fost dirijate în timp util atât către Secțiile de Oftalmologie Pediatrică, precum și spre Secția de Oftalmologie - adulți a Spitalului ”Sf. Spiridon” din Iași.
”Persoanele prezente la Caravană au beneficiat de informații utile și demonstrații referitoare la importanța bastonului alb în viața unui nevăzător, despre importanța necesității monitorizării în mediul familial a glicemiei și tensiuni i arteriale cu aparate medicale de specialitate prevăzute cu ghidaj vocal aduse in teren din dotarea Asociație Nevăzătorilor. Recunoștință și respect celor ce s-au implicat și au făcut posibilă realizarea și concretizarea acestei solicitări a noastră către autorități ce de multă vreme rămăsese în așteptare”, a precizat Laura Dănilă.
Politicianul cu cele mai multe intervenții estetice din România este din... Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Sute de mii de oameni au urmărit la televizor meciul FC Botoșani – „U” Cluj
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Zeci de vitezomani AMENDAȚI de polițiști la Botoșani: S-au reținut câteva permise - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca, aproape de copii! Petrecere magică de Halloween cu paradă de costume și multe premii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024