Consiliul Judeţean se află în faza finală de accesare a unui program uriaş de colectare a gunoiului. Sistemul Integrat de Management a Deşeurilor are o valoare de 33,5 milioane de euro, din care 98% reprezintă finanţare europeană.
El are ca obiective principale realizarea unui depozit pentru deşeuri la nivel de judeţ, care va fi amenajat la Stăuceni, conform cu cerinţele UE şi închiderea gropilor neconforme care nu-au fost închise pînă la această dată, adică cele de la Botoşani şi Dorohoi. „Din clipă în clipă aştept să fiu convocat la Ministerul Mediului pentru semnare. Contractul se va semna de către dl.ministrul Borbely şi de subsemnatul ca beneficiar. Este o investiţie extraordinar de importantă”, a afirmat Mihai Ţâbuleac, preşedintele CJ. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Sectorial – Mediu şi presupune, printre altele, construirea unor rampe intermediare, dotarea cu echipament pentru colectarea selectivă a gunoiului şi achiziţionarea unor mijloace de transport. Deja s-a înfiinţat Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Eco-proces” pentru gestionarea acestui program.
Elisabeta Lipă a revenit pe o funcție de președinte: Nu se pune problema de incompatibilitate
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Donează pentru Laura, o fetiță care luptă să trăiască: Mai avem încă un an de urmat acest tratament
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Alertă de FRAUDĂ online: Escrocii se folosesc de numele firmelor de curierat ca să FURE bani
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
SINGURELE vouchere de la stat care nu s-au tăiat în 2025: CINE sunt beneficiarii
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Ministrul Rafila, explicații despre un virus care afectează mai ales copiii
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile