Copiii și părinții din 28 de medii defavorizate au participat la programul „Start în educație”.
3.709 copii cu vârste între 3-6 ani și 554 părinți din 28 comunități defavorizate din județul Botoșani sunt beneficiari ai programului ”Start în educație” – un proiect amplu de educație timpurie din România. În timpul acțiunilor desfășurate, atât copiii cât și părinții lor s-au bucurat de suportul necesar pentru a facilita accesul la educație în rândul preșcolarilor.
Într-un comunicat de presă transmis de reprezentanți ai World Vision România se menționează că cei mici au primit câte un „Ghiozdănel cu viitor” - un pachet cu resurse educaționale potrivite nevoilor lor de dezvoltare: rechizite, carte și caiet de lucru, materiale educative STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă și Matematică), jocuri pentru dezvoltarea motricității și produse de igienă personală. “Ghiozdănel cu viitor” îi va ajuta pe copii să învețe, să-și exprime talentele și să înțeleagă lumea, pentru a fi mai bine pregătiți de intrarea la școală.
„Investiția în programe de educație timpurie este esențială pentru încurajarea copiilor și părinților de a înţelege rolul educației, care începe de la cea mai fragedă vârstă și continuă pe tot parcursul vieții. În același timp, trebuie reluate cursurile cu părinții prin programe de educație parentală și stimularea participării zilnice la procesul de educație a copiilor preșcolari. Inițiatorii proiectului <> prin Fundația World Vision România ne-au oferit oportunitatea demarării proiectului și în județul Botoșani prin parteneriatul cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, cu scopul de a preveni abandonul școlar prin prioritizarea educației timpurii în comunitățile locale și stimularea părinților de a-și aduce copiii la grădiniță. În cadrul proiectului un număr de 3.709 de copii preșcolari din 35 de unități de învățământ ale județului Botoșani, au beneficiat gratuit de rechizite utile în activitatea de zi cu zi, care contribuie la formarea și dezvoltarea lor pe parcursului actului educațional.
Au fost organizate sesiuni ,,Scoala Părinților” pentru 554 de părinți -14 grupe-, părinții participanți primind suport, îndrumări și indicații valoroase de la experți implicați în cadrul proiectului derulat. Consider necesară implementarea acestui proiect în vederea incluziunii cu succes în sistemul de educație a copiilor în situații de risc, a responsabilizării comunității și a implicării părinților, prin încurajarea frecventării grădiniței în fiecare zi. Intervenția timpurie și prevenția sunt esențiale pentru dezvoltarea educației timpurii și a legăturii dintre cadre didactice, copii și părinți”,
a transmis Bogdan Suruciuc, inspector școlar general Botoșani .
La rândul lor, părinții au participat la ”Școala părinților – ateliere de educație parentală”, unde au primit informații și îndrumări valoroase menite să le ofere suport și să îi invețe cum să își susțină copiii în această etapă de dezvoltare. Începând cu luna iulie 2023, părinții vor putea găsi mai multe sfaturi și idei de activităţi, privind utilizarea resurselor din “Ghiozdănel cu viitor” împreună cu copiii lor, pe canalul dedicat Youtube Start în Educație.
„Programul <<Școala Părinților>> implementat în cadrul proiectului <> are un impact foarte mare asupra părinților din mediul rural. Cei mai mulți dintre participanți au afirmat că se află pentru prima dată la o sesiune de educație parentală. Într-un cadru securizant creat de program, părinții s-au deschis, au împărtășit din experiența lor de viață, atât bucuria de a fi părintele unui copil de grădiniță, cât și provocările întâmpinate în această etapă.
Am învățat împreună că problemele din comunitate și/sau din grădiniță se pot rezolva dacă propunem soluții și suntem dispuși să fim parte din soluție, să ne implicăm în activitățile și proiectele extrascolare. Totodată, am conștientizat că este important să comunicăm constant și deschis cu cadrele didactice. În calitate de formator, am avut șansa să cunosc cadre didactice implicate și bine pregătite din punct de vedere profesional, care își desfășoară activitatea în comunități vulnerabile, marginalizate. Am fost impresionat să văd interesul părinților care s-au prezentat în număr mare la aceste întâlniri”,
Remus Ifrim, formator ”Școala Părinților”.
"Despre activitatea de astăzi pot să spun că mi-a fost de folos, mai ales că sunt bunică și nu prea mă mai descurc sau nu am răbdarea necesară. Am înțeles că trebuie să fim îngăduitori cu copiii, să le acordăm timp și atenție. Vârsta nepotelului meu este încă la întrebarea <>. Dar o să mă străduiesc, cât timp el va rămâne la mine, să îi acord toată atenția și răbdarea mea”,
mărturisește o bunică din Cristești.
”Start în educație” vine în sprijinul a 60.000 copii cu vârste între 3-6 ani și 10.000 de părinți, selectați din 500 de comunități defavorizate din toată țara. Prin acțiunile implementate, ”Start în educație” are ca principal obiectiv să dezvolte la nivel național un parteneriat solid între profesori, specialiști, părinți, autorități cu scopul de a susține importanța strategică a educației timpurii privind dezvoltarea sănătoasă și armonioasă a copiilor.
În această etapă de dezvoltare, în care se pun bazele pentru viitorul copiilor, un rol crucial îl au părinții, care în cadrul proiectului sunt sprijiniți să devină primii educatori ai copiilor lor, cei care dau startul experiențelor de învățare timpurie de acasă, urmând ca apoi la grădiniță să devină un partener educațional de nădejde.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024