În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au acționat pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea accidentelor rutiere, pe raza întregului județ.
Astfel, la nivelul județului s-a intervenit la 62 de evenimente, dintre care 60 de evenimente sesizate prin apel 112.
În urma activităților desfășurate au fost aplicate 63 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 30.000 de lei, și au fost constatate peste 20 de infracțiuni.
Printre cei cărora le-au ieșit înainte polițiștii a fost și un tânăr de 21 de ani.
S-a întâmplat marți, 27 decembrie 2022. Polițiștii din Călărași au oprit pentru control, pe drumul comunal D.C. 35 B, în comuna Călărași, un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis.
În aceeași zi, polițiștii din Botoșani au oprit pentru control pe strada Tiberiu Crudu, din comuna Tudora, un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Șoferi AMENDAȚI de polițiștii locali după ce au intrat cu mașinile într-o zonă interzisă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Bărbat necunoscut găsit în maiou și pantaloni scurți pe stradă: Era în comă și lovit la cap
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Botoșănean găsit înghețat în casă transportat în comă la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Valeriu Iftime apelează la onoarea directorilor de la Apă: Oameni buni, dați-vă demisia – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tineri avertizați de polițiștii locali după ce s-au „așezat” pe o bancă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024