Activități preventive în sistem integrat, adresate elevilor de la colegiul economic „Octav Onicescu” Botoșani.
Miercuri, 2 octombrie 2024, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Botoșani din cadrul Agenției Naționale Antidrog, împreună cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, au implementat o serie de activități specifice în domeniul prevenirii și combaterii consumului și traficului de droguri, precum și prevenirii victimizării minorilor prin infracțiuni informatice, la Colegiul Economic „Octav Onicescu” Botoșani.
Cei 120 de elevi participanți la activități au discutat, împreună cu specialiștii antidrog și polițiștii, despre planurile lor de viitor și despre modalitățile în care aceste obiective pot fi realizate.
De asemenea, în cadrul acțiunilor preventive, adolescenții au aflat cum pot face față presiunii anturajului atunci când sunt puși în fața unei decizii și cum să evite situațiile care i-ar putea vulnerabiliza în relația cu alte persoane din viața reală sau din mediul virtual.
Activitățile de prevenire a consumului de droguri vor continua pe întreaga perioadă a anului școlar 2024-2025, în vederea îndeplinirii obiectivelor propuse în Planul de Acțiune Local în Domeniul Drogurilor al Județului Botoșani 2022-2026.
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024
Investiții făcute de echipa PSD în sistemul educațional botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două incendii NOAPTEA TRECUTĂ la Botoșani: S-a intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
COD GALBEN la Botoșani: Meteorologii avertizează asupra rafalelor puternice de vânt
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024