Președintele intermar al vechiului PNL Botoșani a convocat pentru vineri după-amiază Delegația Permanentă a organizației județene. Forul numără peste o sută de membri și reunește parlamentari, primari, viceprimari, lideri de filiale locale.
Deocamdată doar s-a anunțat faptul că va avea loc o ședință, dar nu s-a adus la cunoștința membrilor și o ordine de zi. În principiu, Marian Petrache, care este și secretar general al PNL, ar dori să aibă o ședință informală cu liderii județeni ai formațiunii, însă cel puțin o parte dintre aceștia nu exclud totuși varianta ca șeful de la centru să încerce impunerea unui alt președinte interimar, chiar în cadrul amintitei ședințe. Neoficial, senatorul Viorel Grigoraș nu ar mai fi dat semne că își dorește preluarea conducerii filialei, iar în joc ar fi rămas Gheorghe Sorescu, Costel Șoptică și Mihai Țurcanu. De altfel, liberalii nici nu știu foarte clar pe ce perioadă s-ar întinde madatul de interimar al secretarului general al partidului. (S.B.)
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
S-a spart gașca: Tineri gălăgioși „împrăștiați” de Poliția Locală
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024