Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a mers personal în vamă să verifice importurile la cereale care vin din Ucraina, și nu numai.
Șeful de la MADR a vrut să se convingă că importurile care ajung în România sunt sigure și împreună cu un specialist de la Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF) a prelevat probe din tirurile cu cereale.
Petre Daea a povestit în emisiunea Agrostrategia de pe TVR 1, ediția de miercuri, 8 martie, că la începutul acestei săptămâni a mers personal în vamă ca să vadă dacă importurile de cereale din Ucraina sunt conforme.
”Eu am fost în vamă. Eu sunt omul care mă informez până la capăt și nu mă joc cu vorbele. Am fost în vamă, unde am găsit cereale care mergeau în Bulgaria, pentru că am mai auzit că au destinația Bulgaria și rămân aici. Nu există așa ceva, pentru că tirul este sigilat și plătit de un destinatar din țara respectivă, nu poate rămâne pe drum. Am găsit rapiță, floarea-soarelui sau porumb care veneau din Moldova. Am luat un specialist de la ANF, a luat probe și le-a trimis la laborator. Eu am fost acolo, m-am urcat pe tir. Am spus cine sunt și am văzut direct produsul, am vrut să văd cu ochii mei ca să știu despre ce vorbesc și când vorbesc”, a dezvăluit Petre Daea.
Ministrul Agriculturii a atras atenția că situația importurile din Ucraina este una delicată, iar informațiile lansate în spațiul public trebuie atent verificate și cântărite.
”Sigur, se vorbește mult despre această situație (a importurilor din Ucraina n.r.) dar trebuie să fim atenți, corecți, stăruitori în interesul țării, și mai ales exacți. Și pentru a fi exact trebuie să te informezi, să știi ce și cum. Am văzut că mulți se joacă cu vorbele. Spun că în România a fost suspendat certificatul fitosanitar. Lucrurile nu stau așa: toate produsele care vin de acolo vin însoțite de documente care atestă atât legalitatea produselor, dar și cantitatea și identitatea lor. Toate aceste produse care vin de acolo ajung în baza unui contract comercial făcut de către un cumpărător de la furnizorul respectiv, nu intră prin vamă remorcile necontrolate”, a menționat Petre Daea, potrivit sursei citate.
(Foto: agrointel.ro)
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024