(P) Descoperă care sunt estimările specialiștilor de pe piața globală a oțelului în condițiile crizei sanitare. Citește articolul pentru detalii!
Lumea este într-o continuă schimbare, iar necesarul de oțel variază în funcție de evoluția crizei sanitare. Viitorul se scrie acum, iar producătorii de top, asemenea https://metinvestholding.com/ro, care fac parte din Asociația Mondială a Oțelului, WorldSteel, sunt cei care vor avea un cuvânt de spus în privința acestor schimbări. Omenirea are nevoie de oțel, pentru că progresul înseamnă oțel de calitate, numai că, este posibil să ajungem într-unul dintre aceste scenarii: excedent sau insuficiență de oțel.
În 2018, oțelul se regăsea folosit în sectoare de activitate precum al construcțiilor (infrastructură și clădiri) într-un procent de 51%, fiind secondat de sectorul producției de echipamente mecanice (15%) și de cel al automobilelor (12%). Nevoia omului modern de construcții solide, atât pentru locuit, cât și pentru activități de shopping sau cu caracter industrial, precum și pentru o infrastructură cât mai rezistentă se bazează pe oțel, ceea ce echivalează cu o cerere în creștere. Estimatul la nivel mondial pentru 2021 este de aproximativ 1766, 5 milioane de tone metrice, cea mai ridicată cererea preconizându-se a fi înregistrată în statele din zona Asiei și Oceaniei (1313 milioane de tone metrice).
Raportându-ne la anul 2020, atunci când cererea în această zonă era de 1280 de tone metrice și la 2019, când volumul solicitat era de 1254 de milioane de tone metrice, tendința este una în creștere. Așadar, China (care este cel mai mare producător de oțel, în egală măsură fiind și cel mai mare consumator de oțel și produse pe bază de oțel, 49%) este un factor de stabilitate pentru piața acestui material.
Tendința de creștere se remarcă și pe celelalte piețe, așa cum este cazul EU 28 (149 de milioane de tone metrice față de 134, 3 milioane de tone metrice în 2019), zona USMCA (SUA-Mexic-Canada), unde cererea va fi de 122, 2 milioane de tone metrice sau Orientul Mijlociu (cererea pentru 2021 este de preconizată a atinge valoarea de aproape 41 de milioane de tone metrice).
Va fi insuficientă cantitatea de oțel produsă și disponibilă la producătorii globali sau se va crea un excedent ca urmare a unei aproximări greșite la nivel de cerere în anii care urmează? Oțelul este un tip de material care se pliază pe o cererea unei game extinse de sectoare de activitate, de la construcții și până la obiecte electrocasnice și de uz gospodăresc. Cu toate acestea, noile tipuri de oțel, care sunt mult mai fiabile și mai performante reușesc să ofere un plus de calitate la o cantitate mai scăzută de material.
De exemplu, cantitatea de oțel necesară pentru ridicarea unei construcții este cu 50% mai mică astăzi, decât era cu 50 de ani în urmă. Barele de oțel sunt folosite în proporție de 44% la construcțiile înalte, de tip zgârie-nori, iar foile de oțel sunt de 31% mai cerute în comparație cu alte tipuri de produse pe bază de oțel. Se poate crea, așadar, un excedent în ceea ce privește anumite tipuri de articole din oțel, în timp ce alte categorii vor înregistra stocuri insuficiente.
Cu siguranță că producătorii de oțel și derivate speciale vor lua în calcul aceste aspecte și își vor adapta producția la solicitările pieței. În plus, creșterea nivelului de fiabilitate a produselor din oțel va avea ca efect și asigurarea unui climat înconjurător mai sigur și în folosul generațiilor următoare. Creșterea nivelului de rezistență a materialelor, avantajele oferite naturii (scăderea emisiilor de CO2 în timpul producției – de 5 ori mai puțin decât la producerea fibrelor de carbon și a aluminiului și de 7 ori mai puțin decât la prelucrarea produselor pe bază de magneziu) și prețul mai accesibil vor stabili cum va arăta viitorul pieței de oțel în anii care urmează.
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024