”Bine v-am regăsit! Ne-a fost dor de voi!” era mesajul de pe panourile care marcau vineri zona de ”Street Food Festival”, iar dorința de revedere după prima ediție a manifestării, care a avut loc anul trecut, a fost una reciprocă.
Prima seară cu concerte a adus o mulțime de lume pe Pietonalul Unirii. De la blocul turn și până la bulevardul Mihai Eminescu food-truck – urile erau asaltate de botoșăneni dornici să guste din tot felul de delicii.
Și aveau de unde alege fiindcă în 2023 a crescut cu un sfert numărul bucătăriilor pe roți. De la churros și plăcinte poale-n brâu până la mâncarea spaniolă, pleșcăviță și cannoli, plus o mulțime de alte mâncăruri specifice anumitor țări, toate au atras botoșănenii ca un magnet. Cel mai mare rând era însă la rulota lui chef Munti, acolo unde vreo 50 de botoșăneni stăteau la coadă pentru a gusta din bunătățile pregătite personal de câștigătorul sezonului 6 de la show-ul televizat ”Chefi la cuțite”.
”Anul trecut a fost o surpriză pentru noi că mâncarea indiană s-a vândut mai bine la Botoșani decât s-a vândut la Iași. A fost chiar surprinzător pentru noi fiindcă în orașele mai mici lumea preferă lucrurile mai clasice, se duc către burgeri, deși burgeri găsim peste tot în oraș. S-a vândut bine anul trecut mâncarea indiană, s-au vândut bine mâncărurile mai puțin întâlnite în oraș, ceea ce ne-a surprins plăcut, înseamnă că botoșănenii vor să testeze chestii noi”,
Constantin Covaliu, fondator Agenția ”Why Not Us” organizator Street Food Festival.
Nu au lipsit nici food-truck – urile cu cafea, băuturi răcoritoare și înghețată artizanală, aceasta din urmă fiind preparată în direct, de un tânăr deosebit de îndemânatic, care făcea un veritabil spectacol spre deliciul oamenilor strânși în zonă.
Zona de festival a căpătat o cu totul altă imagine, demonstrând că și la Botoșani se pot organiza festivaluri precum în marile orașe ale României, fără fum, mititei, cefe și bere în exces. Pietonalul părea desprins dintr-o poveste, pe lângă rulotele șic, atât zona pavată cât și spațiile verzi găzduind terase cu totul altfel față de cele cu care ne-am obișnuit pe la festivaluri, aici având parte de scaune, șezlonguri și mese cu un design mai ieșit din tipare.
”Îi așteptăm pe botoșăneni cu aceeași atmosferă relaxată, cu decoruri mai altfel, cu cooking show-uri. Vom avea trei cooking show-uri și pentru copii și pentru adulți pe perioada evenimentului și sperăm și cu vreme bună. Anul trecut a plouat în prima zi și a plouat duminică toată ziua, sperăm ca anul acesta să nu mai prindem o zi numai cu ploaie. Dar oricum, și pe ploaie anul trecut oamenii au participat, ne simțeam... Eram foarte plăcut surprinși că era destulă lume pe stradă chiar dacă ploua afară”,
Constantin Covaliu, fondator Agenția ”Why Not Us”, organizator Street Food Festival.
Și pentru că vorbeam de un decor cu totul altfel, trebuie spus că acesta era completat de zâne și de un flutur uriaș, pe picioroange, botoșănenii îngrămădindu-se să facă poze cu personajele coborâte parcă dintr-un basm.
Scena principală a fost montată la grupul statuar de la intrarea în parcul Mihai Eminescu, acolo unde Adda a încheiat concertele de vineri strigând ”Bo-to-șani! Bo-to-șani” până ce și spectatorii au început să scandeze alături de ea.
”Mi-ați umplut sufletul de bucurie și pentru asta sincer vă mulțumesc”, a spus Adda la încheierea reprezentației.
”Mă bucur foarte mult să revin la Botoșani nu doar ca cetățean al Botoșaniului. Mult timp am avut încă buletin de Botoșani, până acum vreo doi-trei ani. Mă bucur că revenim cu Street Food Festival și îi așteptăm pe toți botoșănenii să vină în număr cât mai mare la eveniment, să ne simțim bine, să mâncăm un pic altfel, să fim relaxați și... enjoy life”,
Constantin Covaliu, fondator Agenția ”Why Not Us” organizator Street Food Festival.
Spuneam de scena principală fiindcă a mai fost una, pe pietonal, unde un DJ a mixat pe muzică de club.
Festivalul continuă până duminică inclusiv.
RAZIE nocturnă în weekend: Amenzi și localuri verificate de polițiști și jandarmi
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu FCSB, prețuri de la 30 la 300 de lei
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
ACUM, la ”Botoșăneanul TV”: Studenta și avocatul de la AUR pentru Camera Deputaților - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Patron din Botoșani amendat cu 30.000 de lei: Bani confiscați de polițiști după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024