Mâine, 12 august 2016, începe Festivalul cântecului, jocului, portului popular şi meşteşugurilor, manifestare culturală de mare amploare şi impact judeţean, zonal şi naţional, având chiar un caracter internaţional dat de prezenţa ansamblurilor folclorice din Republica Moldova.
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, instituţie de cultură aflată sub patronajul Consiliului Judeţean Botoşani, în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Botoşani, organizează FESTIVALUL INTERNAŢIONAL AL CÂNTECULUI, JOCULUI ŞI PORTULUI POPULAR, FESTIVALUL FANFARELOR, TÂRGUL MEŞTERILOR POPULARI, ediţia a XI-a.
Manifestările vor avea loc pe Pietonalul Unirii din Municipiul Botoşani, programul iniţial suferind modificări în urma declarării zilei de 13 august 2016 zi de doliu naţional în care nu se pot organiza evenimente culturale, astfel:
Vineri 12 august 2016
• Târgul meşterilor populari – ora 13.00 deschidere
• Festivalul Coregrafic „Vasile Andriescu” – ora 17.00 deschidere. Vor susţine spectacole coregrafice ansamblurile de jocuri populare tradiţionale din judeţ: Muguraşul - Corni, Poieniţa – Poiana Voronei, Zorile – Havârna, Muguraşii – Cristeşti, Hora – Ştefăneşti, Grâuşorul – Avrămeni, Ciobănaşul – Cotu Copălău, Doina Costeştilor Junior – Costeşti (Răchiţi), Doruleţul – Durneşti, Jijia – Albeşti, Plaiuri Negrene – Negreni, Polcuţa – Vlădeni, Grâuşorul – Hăneşti, Struguraşii – Călăraşi, Hora – Vlăsineşti, Formaţia de dansuri bărbăteşti Datina – Botoşani.
• Festivalul Etniilor cu spectacolul rromilor din Botoşani, ora 21.30.
Sâmbătă 13 august 2016
Târgul meşterilor populari
- Expoziţii de meşteşuguri tradiţionale
- Expoziţii de icoane pe sticlă şi lemn
- Expoziţii de sculptură în lemn
- Expoziţii de artă plastică – univers patriarhal
Duminică 14 august 2016
• Festivalul fanfarelor
– ora 10.00 parada fanfarelor şi a formaţiilor coregrafice pe traseul: Consiliul Judeţean Botoşani – Liceul A.T. Laurian – Pod de Piatră – Calea Naţională – Direcţia Muncii – Pietonalul Unirii
- ora 11.00 – spectacolul extraordinar al fanfarelor din: Suceava – Şcheia şi Calafindeşti, Botoşani – Hudeşti, Mileanca, Suharău, Smîrdan, Vorona, Cordăreni şi din Republica Moldova
• Festivalul Coregrafic „Vasile Andriescu”
- ora 17.00 - partea a doua cu spectacolul coregrafic extraordinar al ansamblurilor folclorice din Botoşani, din ţară şi din Republica Moldova: Hudişteanca – Hudeşti, Trei Generaţii – Flămânzi, Codruleţul – Vorona, Cordăreanca – Cordăreni, Doina Costeştilor – Costeşti (Răchiţi), Sireţelul – Vârfu Câmpului, Tudoreanca – Tudora, Mugurelul Albeştean – Albeşti, Flori de Măr – Curtişoara (Olt), Barbu Lăutaru – Micleşti (Vaslui), Flori de Măr – Mereni (Constanţa), Mugurelul – Costeşti (Argeş), Datina Turdeană – Turda, Peliniţa – Pelinia, raionul Drochia, Republica Moldova, se arată într-un comunicat venit pe adresa redacției.
Vezi și: Botoșăneni, dacă nu vă plac produsele meșteșugărești ocoliți pietonalul în weekend
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un bloc de pe Calea Națională, un botoșănean a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024