"Sunteţi de fapt nişte pisicuţe cu o atitudine bizară"
Ele au provocat reacţii diferite membrilor juriului. Ca de obicei, cel mai critic s-a dovedit a fi
Mihai Petre. Mai întâi, acesta le-a adus la cunoştinţă că este alergic la pisici, după care le-a transmis că tema l-a obosit şi că fetele ar fi trebuit să vină cu ceva nou faţă de prima emisiune.
„Vai de capul meu!” a exclamat
Andra, care i-a cerut să îndulcească tonul, recunoscând că nu a mai auzit până în această seară că al său coleg de juriu este alergic la feline.
„Arătaţi ca nişte campioane mondiale la maţele încurcate. Sunteţi de fapt nişte pisicuţe cu o atitudine bizară. Sunt foarte bune din punct de vedere fizic, adică reuşiţi să faceţi chestii pe care ţi le închipui cu greu cum că ar fi posibile, însă sunt momentele alea între exerciţii pe care nu le stăpâniţi, când vă mişcaţi dintr-o poză în alta”, a spus
Mihai Petre.
După zeci de secunde de critici, el a concluzionat că,
”mi-a plăcut numărul vostru, dar nu extraordinar”.
CLICK AICI PENTRU VIDEO
"Au toată viaţa în faţă"
Andra a fost de cu totul altă părere:
„felicitări fetelor, nu fiţi dezamăgite. Mie mi-a plăcut tare mult de voi. Vă felicit, v-aţi descurcat foarte bine”, pentru ca
Andi Moisescu să tragă concluzia:
„e clar că e loc de mai bine, dar au toată viaţa în faţă, deci timp suficient să ne convingă că pot şi mai bine. Bravo!”
„Orice critică este constructivă”, a fost răspunsul fetelor de pe scenă. Publicul, prin telefon, şi nu juriul, a fost cel care a decis ca fetele să fie eliminate, ratând astfel prezenţa în finală.
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
Două "pisicuțe" din Botoșani au uimit juriul de la Românii au Talent - VIDEO