Aparent sunt greșeli banale care pot fi făcute la volan, însă legislația în vigoare prevede sancțiuni pentru toate.
Deși unele pot fi considerate mici erori și pot fi trecute cu vederea de autoritățile competente, Codul rutier propune sancțiuni usturătoare pentru anumite greșeli. Iată ce fapte îți pot aduce extrem de ușor amenzi de circulație
1. Uiți să semnalizezi schimbarea direcției de mers
În cazul în care uiți să semnalizezi sau nu prea obișnuiești să faci asta, organele competente îți pot acorda o sancțiune contravențională cuprinsă între 2 sau 3 puncte de amendă.
2. Nu lipești semnele de începător
După cum deja știți, începătorii sunt obligați să afișeze pe lunetă și parbriz celebrele “lămâi”. Cei care nu vor să le folosească pot primi între 2 și 3 puncte de amendă.
3. Forțezi culoarea galbenă a semaforului
“Forțarea” culorii galbene a semaforului se sancționează cu 2 sau 3 puncte de amendă. Singura situație în care poți face asta este atunci când vehiculul este atât de aproape de semafor încât nu poate fi oprit în condiții de siguranță.
4. Nu ai curățat plăcuțele de înmatriculare
Tot cu 2 sau 3 puncte-amendă poate fi sancționată și conducerea unui vehicul ale cărui plăcuțe de înmatriculare sunt murdare (numărul de înmatriculare nu poate fi identificat). Acceași sancțiune se aplică și dacă plăcuțele sunt deteriorate sau acoperite cu gheață ori zăpadă.
5. Nu cuplezi centura de siguranță
Despre centura de siguranță s-au scris multe. Pe scurt, nepurtarea ei duce la 2 – 3 puncte de amendă și 2 puncte de penalizare.
6. Folosirea telefonului mobil în timp ce șofezi
Se aplică aceleași sancțiuni ca în cazul punctului 5.
7. Asculți muzică la un volum ridicat
Folosirea instalației de sonorizare a mașinii la un nivel de zgomot care afectează atât deplasarea în siguranță a șoferului, cât și a celorlalți participanți la trafic poate veni la pachet cu 4 – 5 puncte de amendă.
8. Lipsa trusei medicale a triunghiurilor reflectorizante și a stingătorului
Pentru lipsa unuia dintre elementele descrise mai sus poți plăti o contravenție cuprinsă între 4 – 5 puncte de amendă. Nu uita că acestea trebuie să fie omologate.
9. Pătrunderea în intersecție, deși circulația este blocată
Indiferent de lumina semaforului, pătrunderea într-o intersecție blocată se pedepsește cu 4 – 5 puncte de amendă și 3 puncte de penalizare.
10. Uiți să-ți schimbi permisul de conducere
Persoanele care urcă la volan deși permisul acestora este expirat se pot alege cu o sancțiune cuprinsă între 6 și 8 puncte-amendă.
11. Arunci obiecte pe drum
Șoferii nu au voie să arunce, să lase sau să abandoneze pe drumurile publice obiecte, materiale substanțe sau vehicule, după caz. O astfel de faptă aduce o sancțiune cuprinsă între 9 și 20 de puncte-amendă.
(Sursa: vremeanoua.ro)
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024