O femeie din municipiu a fost apelată la telefon de o „zână” care, extrem de amabilă, a anunțat-o că este fericita câștigătoare a unui premiu care consta în produse de curățenie sau igienă corporală. Doar că doamna din Botoșani NU participase niciodată la niciun concurs și nici nu era o clientă frecventă a magazinelor online.
În realitate, doamna a împlinit vârsta de 50 de ani și se ocupă cu activități obișnuite. A primit totuși un apel pe telefonul fix și a fost anunțată de premiul câștigat la o așa-zisă tombolă pe numere de telefon. Seara i-a povestit fiului.
„A sunat o fătucă extrem de amabilă care i-a explicat faptul că numărul de telefon a fost extras la o tombolă și a câștigat produse de curățenie și de îngrijire corporală. A întrebat-o vârsta, i-a spus că trebuie să se încadreze la o eșantion de vârstă de peste 50 de ani, persoanele peste 50 ani sunt eligibile pentru încasarea premiului. Întâmplarea a făcut că mama mea a împlinit deja 50 de ani”,
a povestit A.B., fiul doamnei
Mamei sale i s-a propus o întâlnire în zona Centrului Istoric, lângă restaurantul Botoșani, de unde să-și ridice premiul.
„După ce am ajuns eu acasă mi-a povestit ce s-a întâmplat și eu mi-am dat seama imediat. Mi s-a părut foarte ciudat, unul la mână: nu te sună nimeni după ce a extras un număr de telefon pentru simplul fapt că acest număr nu este public nicăieri. Și mi s-a părut și mai ciudat când a vorbit despre persoanele peste o anumită vârstă, deci e clar că ei ținteau la persoanele vulnerabile”,
a spus mai departe fiul
„Nu au nicio bază de date, fiind vorba de numere de telefoane fixe, am impresia că își iau o plajă de numere și tot sună. Am mai văzut o chestie de genul acesta, au prima dată niște roboți care apelează random numerele și în momentul în care cineva răspunde, robotul închide, iar acel număr este marcat ca fiind reachable (accesibile, nota red.). După aia intervin agenții care sună la numerele respective și văd cine este la capătul liniei”, este de părere fiul botoșănencei apelată.
La respectiva întâlnire, fericiții „câștigători” primeau de fapt o serie de mostre de produse pe care le oferă gratuit orice agent de vânzări de la companii private. Și sub pretextul oferirii acestor mostre, oamenii „premiați” ofereau mai multe date personale precum nume, prenume, adresă și număr de telefon mobil pentru a-și continua metoda de marketing. Ținta lor pare să fie targhetarea persoanelor peste 50 de ani care să fie incluse într-o bază de date și ulterior „convinse” să cumpere tot felul de produse: „Bănuiesc că ei nu fac decât să-și acumuleze o bază de date cu persoane vulnerabile pe care să le agaseze după aia”.
Apelul a fost efectuat în cursul zilei de luni, 30 august, iar întâlnirea urma să aibă loc a doua zi. Doar că doamna a mers la Poliție, unde a depus o sesizare privitoare la apelul primit.
„Sesizarea a fost înregistrată la nivelul Poliției Municipiului Botoșani, urmează să verificăm aspectele relatate de reclamantă, iar in funcție de rezultatele acestora vor fi dispuse măsuri legale”,
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani
Astfel de metode, prin care unele companii private își folosesc agenții pentru a-și vinde produsele „door-to-door”, au loc și în alte județe ale țării.
Spre exemplu, Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea a transmis o informare publică privitoare la metoda prin care „escrocii află şi datele personale ale victimelor (nume, prenume, adresă, numere de telefon), acestea din urmă fiind ulterior hărţuite telefonic cu oferte şi promoţii”.
Poliţiştii recomandă să „nu daţi date personale sau informaţii despre dvs. unor persoane necunoscute, cu atât mai mult cu cât nu puteţi verifica calitatea acestora, în cazul apelurilor telefonice. Fiţi suspicioşi şi vigilenţi! Dacă ceva este prea frumos pentru a fi adevărat, cel mai probabil sunteţi ţinta unui escroc! În cazul în care vi se prezintă o ofertă foarte bună, cereţi cât mai multe detalii şi nu daţi răspunsul pe loc. Lăsaţi-vă timp de gândire şi de informare/verificare a ofertei. Ţineţi minte! Escrocii sunt vicleni şi inteligenţi! Ştiu cum să manipuleze pentru a-şi atinge scopul. În cazul în care aţi fost victima unei înşelăciuni, sesizaţi imediat Poliţia”.
Doamna din Botoșani nu a reținut numele companiei care apelează la astfel de practici agresive pentru a-și vinde produsele: „Au dat un nume în engleză foarte alambicat, foarte complicat, mama mai leagă un pic de engleză, dar nu a înțeles numele”.
Nici mama și nici fiul nu s-au prezentat la întâlnirea din Centrul Istoric, în condițiile în care, fiind la limita sferei penale, polițiștii nu au dat curs unui flagrant, ci doar au sugerat un apel la 112 în cazul în care persoana apelată s-ar fi simțit în pericol sau hărțuită. Însă au dorit să tragă un semnal public de alarmă, către tineri mai ales, pentru a-și proteja părinții care uneori devin vulnerabili și creduli la astfel de „oferte”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile