Comisarii de mediu au intervenit în urma unei sesizări privind existența plantei pe un amplasament din municipiu.
Iarba pârloagelor sau iarba pustiei la sat, ambrozia la oraș, Ambrosia artemisiifolia este o plantă invazivă care poate afecta sănătatea populației, provocând reacții alergice severe.
Autoritățile administrației publice locale supraveghează aplicarea metodelor recomandate pentru prevenirea, combaterea şi distrugerea buruienii ambrozia pe toată perioada de vegetație.
În luna septembrie 2024 la Garda de Mediu Botoșani s-a înregistrat o sesizare privind existența buruienii ambrozia pe un amplasament din municipiul Botoșani.
În urma verificărilor efectuate pe amplasament, în echipă mixtă cu reprezentanți din cadrul Direcției pentru Agricultură Botoșani și Direcției de Sănătate Publice Botoșani s-a constatat prezența ambroziei.
S-a stabilit în sarcina Unității Administrativ Teritoriale măsură cu termen de remediere a neconformității constatate:
Se va interveni cu mijloace specifice (conform prevederilor Legii 62/2018 privind combaterea ambroziei) pentru combaterea ambroziei pe domeniul public, pe amplasamentul identificat și menționat în nota de constatare.
1.Se va actualiza centralizatorul cu suprafețe de teren pe care s-a constatat existența buruienii ambrozia până la data de 25 mai a fiecărui an.
2. Se vor înscrie în centralizator (Anexa nr.1) toți proprietarii identificați cu suprafețe de teren pe care s-a constatat existența buruienii ambrozia.
3.Se vor notifica (Anexa nr. 2) toți proprietarii identificați cu suprafețe de teren pe care s-a constatat existența buruienii ambrozia, înscriși în centralizator până la data de 5 iunie.
4. Se vor desfășura lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia (cosirea repetată, manual sau mecanic, în funcție de locul şi suprafața infestată, distrugerea cu unelte agricole, smulgerea, în cazul unor suprafețe izolate, efectuarea unor arături adânci şi discuiri pe terenurile agricole, erbicidarea, după caz.), în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe, respectiv până la cel târziu la data de 30 iunie a fiecărui an.
5. Se va transmite către structurile județene (Direcția pentru Agricultură Botoșani, Direcția de Sănătate Publice Botoșani și Comisariatul Județean Botoșani al Garda Națională de Mediu) un raport de activitate privind numărul de persoane fizice sau juridice care au respectat prevederile legii, situația persoanelor care au fost sancționate cu avertisment, precum și a celor sancționate cu amendă, până cel târziu la data de 30 noiembrie a fiecărui an.
Ca urmare a măsurilor stabilite, UAT Botoșani a actualizat centralizatorul cu suprafețe de teren pe care s-a constatat existența buruienii ambrozia (10 poziții) și a notificat toți proprietarii identificați cu suprafețe de teren pe care s-a constatat existența buruienii ambrozia înscriși în centralizator.
„Reamintim Autorităților administrației publice locale obligația prevăzută de art. 12 din Hotărârea nr. 707/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, de a transmite către structurile județene (Direcția pentru Agricultură Botoșani, Direcția de Sănătate Publice Botoșani și Garda de Mediu Botoșani) un raport de activitate privind numărul de persoane fizice sau juridice care au respectat prevederile legii, situația persoanelor care au fost sancționate cu avertisment, precum şi a celor sancţionate cu amendă, până cel târziu la data de 30 noiembrie a fiecărui an”, au transmis comisarii Gărzii de Mediu.
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024
Prima ciocnire politică în ziua „prezidențialelor”: N-a avut nimeni niciun limbaj – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024