Senatorul PSD Şerban Nicolae pregătește elevilor o măsură care îi va cuminți pe mulți.
Elevii de 16 ani care ameninţă sau lovesc un profesor la şcoală ar putea primi pedepse mai dure decât până acum, aceştia riscând ani grei de închisoare, potrivit unui proiect aprobat de Comisia Juridică din Senat. Psihologii se opun acestei măsuri considerând că astfel de pedepse nu vor rezolva nici pe departe cauza violenţelor.
Senatorul PSD Şerban Nicolae vrea să reducă violenţa în şcoală majorând cu o treime pedepsele din Codul Penal pentru elevii care ameninţă sau lovesc un profesor.
„Peste 70.000 de profesori români au fost cel puţin o dată jigniţi, ameninţaţi de către elev sau părinţi sau de către alte persoane. Studiul făcut pe 1.200 de şcoli cu număr total de peste jumătate de milion de elevi. Poate că această propunere nu va avea efectul scontat. Mâinile în sân sigur nu vor avea niciun efect”, a spus iniţiatorul în Camera Juriridcă a Senatului, unde proiectul a şi fost adoptat.
Propriu-zis, proiectul legislativ ridică profesorii la calitatea de autoritate publică în momentul desfăşurării activităţii, iar violenţele faţă de aceştia ar avea aceeaşi gravitate pe care ar avea-o violenţa faţă de un poliţist sau un judecător, explică secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Petru Andea.
„Noi (Ministerul Educaţiei - n.r.) am avut o discuţie şi la Camera Deputaţilor şi la Senat în legătură cu stabilirea calităţii de autoritate publică pentru profesori, dar nu am sprijinit o astfel de iniţiativă pentru că am considerat că mediul academic şi profesorii trebuie să aibă alte mijloace de colaborare cu elevii şi studenţii decât forţa legii. Autoritatea profesională a dascălului este cea care trebuie să influenţeze relaţia cu elevii. Proiectul presupune ca orice incident în şcoală să fie tratat ca o ofensă adresată autorităţii publice şi, într-adevăr, în acest caz, ca şi în cazul poliţiştilor sau al judecătorilor, să fie majorate cu o treime faţă de un caz obişnuit, dar nu am sprijinit un asemenea demers care ar investi profesorii cu exerciţiul autorităţii publice la şcoală”, a spus reprezentantul Ministerului Educaţiei, Petru Andea
(Sursa: Realitatea )
Luciana Buliga: Am ales ca pentru județul meu să ofer tot ceea ce am
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
PATRU mașini, arme și alte bunuri RIDICATE de polițiști după percheziții de amploare la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Trei tineri au intrat în vestiarul FC Botoșani și au furat încălțămintea jucătorilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Ionela Aiftincă: Sunt unicul avocat pe un post eligibil pe listele Botoșaniului
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Cum a devenit Bet Builder una dintre cele mai apreciate funcții la casele de pariuri online
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024