Obiectivul principal al campaniei este creșterea nivelului de conștientizare cu privire la fenomenul dispariției voluntare a minorilor și la efectele negative ale acestei forme de dispariție.
Ziua de 25 mai – Ziua Internațională a Prevenirii Disparițiilor de Copii a fost marcată de poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, din cadrul I.P.J Botoşani, alături de tinerii instituționalizați la Complexul de Apartamente Floare de Colț, Complexul de Apartamente Casa mea și Complexul de Apartamente Amicii de pe raza municipiului Dorohoi.
Tematica prezentată a fost axată pe identificarea situațiilor de risc asociate plecărilor din unitatea de protecție, luarea măsurilor de prevenire adecvate pentru a evita unele situații de victimizare, precum și importanța conduitei preventive. Un comportament teribilist la vârsta adolescenței se poate transforma într-o tragedie, iar dispariția poate reprezenta o perioadă plină de riscuri de victimizare. Participanților le-a fost adusă în atenție problematica traficului de persoane în scopul exploatării sexuale sau a exploatării prin muncă, în baza acestuia tinerii primind o serie de recomandări cu privire la metodele legale de ocupare a unui loc de muncă în afara țării. Totodată, adolescenților le-au fost prezentate câteva metode de victimizare în cazul traficului de persoane: metoda loverboy și recrutarea în mediul online.
Alături de polițiști de prevenire s-au aflat reprezentanți ai Serviciului de Investigații Criminale care instrumentează cazurile de dispariții, precum și specialiștii Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane – Centru Regional Suceava, tinerii primind recomandări cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte în diferite situaţii de risc.
Activitatea se desfășoară în cadrul Campaniei naționale de prevenire a dispariției voluntare în rândul copiilor - Plecatul de acasă nu este o soluție, derulat de Poliția Română în colaborare cu Asociația Telefonul Copilului și cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024