Angajații din sănătate sunt din nou extrem de nemulțumiți.
Liderul sindical, Lia Temciuc, a precizat că Federația Sanitas negociază în această perioadă la minister pentru a fi rezolvate mai multe probleme semnalate de angajați.
Iar cele mai multe dintre nemulțumiri vizează inechitățile salariale dar și acordarea unor sporuri mai mari.
„Avem nemulțumiri în modul de punere în aplicare a Legii 153 pentru că sunt colegi care au rămas pe dinafară cum sunt kinetoterapeuții. Acum cu biologii, biochimiștii sperăm să rezolvăm prin modificarea care s-a adus la Ordonanța 41 care s-a aprobat în septembrie. Mai avem nemulțumiri cu sporurile pentru că vrem să mai negociem și să obținem un spor mai mare. Asta depinde de finanțare și să se găsească soluții ca finanțarea să fie mai bună măcar pe viitorul an.
Lia Temciuc, lider sindical
„Avem nemulțumiri și față de impozitarea indemnizației de hrană, rămâi cu mai puțin de jumătate din ea. Sunt multe lucruri pe care încă nu am reușit să le perfectăm. Negociem și contractul de muncă care trebuie finalizat”, a conchis liderul sindical
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Blitz” cu polițiștii rutieri pe străzile orașului: Trei șoferi au fost ghinioniștii dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024