Aproape ca niciodată, având în vedere că întâlnirile cu jurnaliștii au loc cu precădere în zilele de vineri, liberalii botoșăneni au convocat o conferință de presă, astăzi, 6 mai 2019, într-o zi de luni.
Au dorit să clarifice o serie de întâmplări care au avut la Stațiunea de Cercetare Popăuți unde s-a desfășurat o nouă ediție a Târgului Agro Zoo.
Costel Șoptică a declarat că a primit invitație în calitate de parlamentar însă își asumă, alături de colegii de partid, acțiunea publică de ieri, care nu s-a dorit a fi una mascată precum a PSD-iștilor.
„Vreau să vă spun că deplasarea noastră în târg am considerat-o a fi una publică, suntem în campanie electorală și nu trebuie să ne ascundem și atunci am purtat însemne ale PNL în sensul că am avut acele eșarfe galbene, am înmânat și niște pliante cu caracter general în care erau preentanți pe de o parte candidații noștri la europarlamentare, pe de altă parte obiectivele pe care ni le propunem să le atingem”,
Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani
Mai departe, liderul PNL a declarat că i s-a reproșat de către directorul stațiunii, Ionică Nechifor, faptul că face politică, fiind ținta unui schimb de replici mai nervoase.
„A existat un moment în care ne-am întâlnit cu dl director al stațiunii și s-a interpretat că am bulversat noi în vreun fel sau altul acțiunea de acolo. Vreau să vă spun că nu am bulversat-o cu nimic. În schimb nu pot să nu remarc prezența pe scenă a dlui ministru Daea, a dlui prefect Șlincu, a directorilor de deconcentrate, mă refer aici a celor de la Direcția Agricolă, AFIR și APIA”,
Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani
S-a cerut demisiile lui Cristian Delibaș, Elena Lăzăruc, Marius Postolache și Dan Șlincu.
Cristian Delibaș dar și Ionică Nechifor nu mai sunt membri ai PNL, susține Costel Șoptică. În schimb Elena Lăzăruc și Marius Postolache sunt susținuți de PSD, la fel și prefectul care doar în teorie este apolitic, în realitate fiind văzut la toate acțiunile social democrate.
„Funcțiile respective nu le permit nici într-un caz să fie prezenți la o adunare electorală în care se cere cu subiect și predicat „Votați”, „Veniți la vot pe 26 mai”, „Votați lista partidului X sau Y”. De aceea, respectând legislația în vigoare, le cer public demisiile tuturor celor care ocupă aceste funcții. Nu au decât conform legislației, după programul dlor, să se deplaseze unde vor dlor, pe persoană fizică și să facă campanie electorală”,
Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani
Președintele PNL susține că acești directori au urcat pe scenă în calitate de coordonatori ai instituțiilor publice deconcentrate și nu ca persoane fizice. Iar în privința mesajelor electorale, Costel Șoptică susține că: „Dacă dl Nechifor era un moderator onest oprea discursul celor care au făcut acest lucru”.
Ministrul Petre Daea a spus în două rânduri de pe scenă, ca pe 26 mai să se meargă la vot și să se pună ștampila pe PSD, pe Carmen Avram.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024