Filiala Judeţeană a Partidului Naţional Liberal este la un pas de a fi executat silit pentru o datorie înregistrată din campania din anul 2009 la alegerile prezidenţiale către firma Eltrans. Este vorba despre o sumă de 16.000 de lei cu tot cu penalităţi, în urma unei înţelegeri prin care PNL ar fi avut afişate pe stâlpii societăţii subordonate municipalităţii 60 de afişe tip portret cu candidatul la preşedinţia României, Crin Antonescu şi alte 20 de bannere de dimensiuni mai mari.
Întrucât liberalii nu au respectat obligaţiile contractuale, conducerea societăţii Eltrans i-a acţionat în instanţă pentru recuperarea datoriei într-un proces care a fost finalizat în favoarea societăţii de transport în comun. „
A fost o greşeală a noastră că nu am cerut un certificat fiscal la momentul când am întocmit contractul, dar am cerut un alt cod fiscal şi când am verificat la bancă, nu era acesta. Nouă ni s-a dat un cod fiscal de la Bucureşti şi am obţinut codul fiscal şi acum este la executor”, a declarat
Victor Ivănescu, directorul societăţii Eltrans. Dosarul se află în prezent la un executor judecătoresc care urmează să procedeze la recuperarea datoriei create de PNL către Eltrans, prin executare silită. Liderul PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, contactat în mai multe rânduri de reporterii
Botoşăneanul.ro susţine că nu a încheiat nici un fel de contrat cu societatea Eltrans şi nu recunoaşte datoriile aferente.