Consiliul Local a acţionat în instanţă Organizaţia Judeţeană PNL Botoşani, într-un proces care face referire la situaţia viceprimarului Ioan Tomniuc care a fost recent repus în funcţie în urma unei alte acţiuni derulată în instanţă. Tomniuc a fost exclus din PNL în cursul anului precedent, condiţii în care şi-a pierdut şi mandatul de viceprimar. El a contestat însă măsura obţinînd o decizie favorabilă în acest sens, precum şi drepturile salariale aferente lunilor de cînd şi-a pierdut mandatul şi pînă la pronunţarea instanţei. Suma totală pe care acesta urmează să o primească de la angajator, respectiv Consiliul Local Hlipiceni este de aproximativ 40.000 de lei. Bani pe care, primarul comunei susţine că nu îi are, drept pentru care a decis recuperarea prejudiciului de la partea care se face vinovată de cauzarea acestuia, respectiv PNL Botoşani. Şi asta deoarece, PNL nu ar fi îndeplinit procedura de excludere din partid a viceprimarului conform legii, situaţie care a oferit lui Ioan Tomniuc ocazia de a cîştiga procesul, respectiv repunerea pe funcţie. „
Noi am acţionat conform legii şi ni s-a comunicat că trebuie să plătim aceşti bani. Să dea Primăria bani adică să plătească pentru greşeala PNL-ului că nu a respectat procedura de excludere mi se pare absurd. Drept pentru care în urmă cu circa 2 săptămîni de zile am deschis proces PNL-ului iar primul termen de judecată este la finele acestei luni”, a declarat
Marian Luchian, primarul comunei Hlipiceni. Reamintim că, Primăria din localitatea
amintită a fost pusă în situaţia de a plăti doi viceprimari, respectiv Cristi Căuneac, care l-a înlocuit pe Ioan Tomniuc penru circa 1 an de zile şi acesta din urmă căruia instanţa i-a dat cîştig de cauză. Fostul viceprimar Ioan Tomniuc (foto) şi-a recîştigat funcţia după o acţiune în instanţă, dar şi restanţele salariale pentru o perioadă de aproximativ 1 an de zile. În aceste condiţii, cel care deţinea această funcţie, în speţă Cristi Căuneac, a pierdut deocamdată mandatul de viceprimar şi a revenit pe funcţia de consilier local. Ioan Tomniuc membru şi cu susţinere din partea Partidului Naţional Liberal, a fost exclus din această formaţiune politică în cursul anului 2009. Ca atare el şi-a pierdut astfel şi sprijinul pentru funcţia de viceprimar, situaţie care a dus la demiterea sa de către Consiliul Local în data de 14 iulie 2009. Ioan Tomniuc a contestat însă măsura la instanţa de judecată, care l-a repus în funcţie printr-o decizie definitivă şi irevocabilă începînd cu data de 27 august 2010. Mai mult, aceeaşi instanţă de judecată i-a dat viceprimarului şi drepturile salariale restante pe perioada cît a fost înlocuit de Cristi Căuneac.
Totodată, potrivit primarului comunei Hlipiceni, consilierii locali au solicitat convocarea unei şedinţe extraordinare prin care Ioan Tomniuc să fie demis din funcţie, programată pentru data de 6 septembrie, cu începere de la orele 16:00. „
Un număr de 10 consilieri au solicitat convocarea unei şedinţe extraordinare pentru schimbarea viceprimarului. Ei au întocmit şi un proiect de hotărîre în acest sens”, a mai spus
Marian Luchian.