În ciuda amenințărilor proferate de Florin Țurcanu, organizația municipală a vechiului PNL Botoșani se împotrivește clar acțiunilor declanșate de acesta și menite a-l propulsa pe fratele său, Mihai Țurcanu, în funcția de copreședinte al organizației județene.
Întrunit duminică la sediul din strada Teatrului, Biroul Politic Municipal s-a pronunțat cu doar patru voturi pentru și 14 voturi împotrivă în ceea ce privește susținerea lui Mihai Țurcanu în vederea preluării funcției de copreședinte județean al noului PNL Botoșani.
Mai mult, cu 15 voturi pentru și doar trei împotrivă, s-a decis să se acorde sprijin lui Gheorghe Sorescu pentru ocuparea funcției pe care Florin Țurcanu a anunțat că o eliberează și la care, foarte probabil, va fi nevoit să renunțe deoarece noile prevederi statutare nu mai lasă loc condamnaților pe posturi de conducere.
Din câte se pare, singurii liberali de la municipiu care au rămas fideli Țurcanilor sunt Viorel Grigoraș, pe care Florin vrea să-l pună în locul lui Viorel Iliuță, consilierii locali Gabriel Muraru și Stelian Pleșca, aceiași care au votat cu PSD-ul în Consiliul Local când Țurcanu spera să nu-l demită prefectul și Liviu Țurcanu, rudă cu Florin și Mihai. (S.B.)
Încă un primar decedat astăzi, mesaj din partea senatorului Doina Federovici
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Bodyguardul din Botoșani care îl apără pe Călin Georgescu și-a BĂTUT propriul tată
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Un botoșănean aruncă în general un kilogram de gunoi pe zi
Ramona Lupu
Jan 09, 2025
Elisabeta Lipă a revenit pe o funcție de președinte: Nu se pune problema de incompatibilitate
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Donează pentru Laura, o fetiță care luptă să trăiască: Mai avem încă un an de urmat acest tratament
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile