Peste 20 de orașe din țară, unele mai mici, altele mai mari, își vor construi spitale noi sau le vor extinde pe cele deja existente cu fonduri asigurate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul unui program gestionat de Ministerul Sănătății.
După cum Botoșăneanul v-a anunțat, județul Botoșani a fost exclus de la orice finanțare în cadrul acestei linii, prin care sunt alocate sume consistente pentru 27 de unități medicale din România.
Deși Consiliul Județean și primăriile Botoșani și Dorohoi au mai multe unități sanitare subordonate, nu a figurat vreuna nici pe lista inițială cu 46 de obiective, nici pe cea secundă cu 42 și nici pe cea finală.
Președintele Consiliului Județean a explicat că neincluderea vreunui spital din Botoșani are la bază modul în care miniștrii USR-PLUS ai Sănătății din 2021, din cadrul guvernului PNL – USR-PLUS – UDMR, au efectuat selecția spitalelor beneficiare.
Potrivit șefei CJ, nu a existat de fapt vreo procedură transparentă, adică vreun concurs de proiecte pe bază de punctaj sau de rapiditate a depunerii proiectului, administrațiile publice locale conduse de reprezentanții PSD, cum este cazul Consiliului Județean și al primăriilor Botoșani și Dorohoi, nefiindu-le oferite nici măcar șansa de a intra într-o competiție.
”Noi nici nu aveam cum să figurăm în acea listă in inițială pentru că ne-au exclus din start. Noi nu aveam cum să fim acolo atât timp cât ne-a exclus fostul ministru Voiculescu. Pe noi atunci ne-au exclus, când s-a făcut lista inițială. Deci vina este practic a fostului guvern PNL – USR. Cu ce analize au făcut ei acolo, numai ei știu ce priorități au fost. Sunt foarte mulți colegi din țară supărați. Adică, nici măcar nu ne-au dat dreptul să intrăm într-o competiție de eligibilitate”,
Doina Federovici, președinte Consiliul Județean Botoșani
A adăugat că din țară s-au trimis niște fișe de proiecte, iar Ministerul Sănătății ”pe unele le-au băgat în seamă, pe altele nu le-au băgat în seamă” și ”nu știe nimeni cum au ales lista”.
După intrarea social-democraților la guvernare, chiar cu ocazia inaugurării extinderii Unității de Primiri Urgențe, ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, i-a fost adusă la cunoștință situația.
Oficialul guvernamental a promis că va face demersuri la Comisia Europeană de la Bruxelles pentru schimbarea listei inițiale astfel încât să aibă posibilitatea și alte autorități locale să depună cereri de finanțare, însă forurile UE au refuzat modificarea datelor transmise la început de Ministerul Sănătății astfel încât a trebuit să se aleagă dintre proiectele inițiale.
”Chiar îmi aduc aminte că momentul în care am văzut lista inițială de 49 și noi nu eram acolo, am avut mai multe discuții la nivel central. Aveam asigurat tot sprijinul dacă se reușește reconfigurarea listei să fim și noi prinși cu un spital, numai că, din păcate, ce să mai zic, nu mai zic nimic. Așa au gândit-o atunci USR-ul cu PNL-ul. Bănuiesc că nici PNL-ul nu a fost străin de situație când s-a trimis lista cu 49 la Bruxelles”,
Doina Federovici, președinte Consiliul Județean Botoșani.
Excluzând unitățile militare, mai mult de trei sferturi din proiectele finanțate provin din județe sau localități conduse de primari PSD, USR și UDRM.
”Nu puteau fi toate doar PNL și USR. Au mai strecurat pe ici, pe colo câte unul”,
Doina Federovici, președinte Consiliul Județean Botoșani
CJ are studii de fezabilitate pentru construcția unor noi unități la secțiile de Pediatrie și Psihiatrie pe care ar fi dorit să le pună în practică prin linia PNRR menționată.
”Ideea este că noi căutăm în continuare pârghii de finanțare pentru că am muncit la proiectele acestea și sunt necesare județului, mai mult decât necesare ambele spitale”,
Doina Federovici, președinte Consiliul Județean Botoșani
Șefa județului a arătat însă că pe alte finanțări din PNRR s-a întocmit proiecte pentru atragerea de fonduri pentru eficientizarea energetică a Maternității, pentru bucătăria și spălătoria de la Spitalul Județean, pentru Secția de Cronici din Parcul Tineretului, dar și pentru alte proiecte, unele dintre acestea fiind deja cu contractele semnate.
Două incendii NOAPTEA TRECUTĂ la Botoșani: S-a intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
COD GALBEN la Botoșani: Meteorologii avertizează asupra rafalelor puternice de vânt
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Accident grav în puterea nopții, doi tineri s-au izbit cu mașina într-un stâlp - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Liviu Ciobotariu, mesaj pentru Gigi Becali la finalul meciului: Nu-i cade bine
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024