După ani de așteptare, cetățenii care locuiesc pe strada Maramureș din municipiu pot răsufla ușurați. O firmă din Dorohoi a câștigat licitația pentru modernizarea arterei rutiere care va fi, în sfârșit, asfaltată.
Lucrările au fost începute de firma Delta Con din cel de-al doilea municipiu al județului încă din urmă cu aproximativ două săptămâni de zile și au ca termen de finalizare ultima lună a verii.
”Undeva până în august au termen de finalizare al lucrărilor. Este o stradă cu probleme știute de dinainte, este adevărat drumul este de pământ cu pietriș, iar în momentul acesta se lucrează la ridicarea gurilor de canal la nivel și urmează să înceapă cu trotuarele și după aia cu suprafața carosabilă”, a spus viceprimarul Marius Buliga.
Oficial, respectiva stradă ar figura ca fiind asfaltată însă în realitate era din pământ și pe alocuri cu pietriș. Artera are o lungime de aproximativ 460 de metri. Pe lângă turnarea de asfalt, muncitorii de la firma dorohoiană se vor ocupa și de reabilitarea trotuarelor dar și a intrărilor spre case. (G.E.)
[[galerie-foto]]
Sfaturi să joci responsabil la păcănele online
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Două mașini izbite la Lebăda, bărbați duși imediat la spital
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Mașină din Botoșani implicată într-un carambol: Patru adulți și doi copii răniți
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Un mort și patru răniți la locul de muncă, anchete declanșate de ITM
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile