Investiție importantă în județul vecin și care va produce efecte și pentru botoșăneni.
Noul pod va asigura devierea traficului din Calea Unirii spre zona Termica pentru cei care nu sunt interesați să ajungă sau să traverseze zona industrială și Burdujeni și de a asigura ieșirea în DN 29 spre Salcea și de acolo mai departe până la Botoșani.
Noul pod peste râul Suceava din municipiul Suceava, care, potrivit studiului de fezabilitate, a fost propus a fi construit în zona Termica, va costa aproximativ 1,3 milioane euro. Indicatorii tehnico-economici vor fi aprobați în ședința de joi a deliberativului local sucevean. Podul face parte din ruta alternativă Suceava – Botoșani prin care se speră să fie descongestionat traficul rutier în zona comercială și în cartierul Burdujeni.
Obiectiv de Suceava scrie că, practic, noul drum va asigura devierea traficului din Calea Unirii spre zona Termica pentru cei care nu sunt interesați să ajungă sau să traverseze zona industrială (ce a mai rămas din ea) și/sau cartierul Burdujeni și scopul într-un termen mediu sau lung este de a asigura ieșirea în DN 29 spre Salcea și de acolo mai departe până la Botoșani.
Lungimea podului va fi de 104 metri, lățimea 11,2 metri (având parte carosabilă de 7,8 metri, cu trotuare pe ambele părți de câte 1,5 metri fiecare, precum și lista parapetului de câte 0,2 metri). Infrastructura podului va fi pe trei pile și două culei, acestea fiind fundate indirect prin intermediul a opt piloți forați la adâncimea de 12 metri. Durata estimată de realizare a investiției (lucrările propriu-zise, nu și licitația ca atare) este de 16 luni.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL:
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024