Elevi din patru licee s-au reunit pentru a cinsti poezia și omul, de Ziua Culturii Naționale, la 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu.
Frăția Ortodoxă ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – filiala Botoșani, Muzeul Județean Botoșani, Asociația ”Scut botoșănean”, Asociația Elevilor din Botoșani și Asociația ”Uniunea Vatra Noastră Românească” – filiala Botoșani au organizat evenimentul ”Eminescu trăiește prin noi”.
Miercuri, 15 ianuarie 2020, Sala Polivalentă a Muzeului Județean Botoșani a găzduit o serie de manifestări artistice închinate memoriei ”românului absolut” care a fost, este și va fi Mihai Eminescu.
În cadrul evenimentului, elevi de la Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare” Botoșani, Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Botoșani, Liceul Pedagogic ”Nicolae Iorga” Botoșani și Seminarul Teologic ”Sf. Gheorghe” Botoșani au recitat, au interpretat și au cântat din opera eminesciană.
Poeziile și gândurile ”Eminului" nostru iubit au fost aduse de copii ca împărtășanie din cel mai limpede izvor nesecat de românism.
”170 de ani... Ce ți-am putea spune, Părinte? Cu ce cuvinte ne-am putea îndrepta înspre tine, tu, care ca un meșter iscusit, din limba vechilor cazanii ai făurit și ne-ai dăruit dulcele grai fără de care am fi muți, surzi și orbi? Cum am putea să-ți cinstim cu adevărat memoria? Aducându-ne aminte de tine în preajma zilei tale de naștere, pomenindu-te în treacăt, împopoțonându-ne cu umbra numelui tău care ne apasă greu pe umerii sufletului?
Dar să-ți spunem, pe scurt, cum a fost și anul acesta la manifestările organizate de autorități: bineînțeles că n-a lipsit cel pe care profetic l-ai văzut vorbind „...Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el...”. Și dac-ar fi fost numai unul, dar parcă de la an la an, sunt tot mai mulți cei care încearcă să se ridice pe vârfuri, doar-doar s-or vedea de după urieșeasca ta statură. Iar toți aceștia au ceva în comun, căci toți sunt stingheriți de pomenirea ta. La simpla pronunțare a numelui Mihai Eminescu, păreau toți străbătuți de un fior care le provoca disconfort și teamă; își doreau toți să treacă mai repede peste momentul în care aducerea aminte a numelui tău le copleșea liliputanele ființe. Ei nu te iubesc și am înțeles că geniul tău este o oglindă de cleștar care le vădește micimea în toată urâciunea ei.
Ne-am convins, astfel, că adevărata prețuire presupune să te iubim, Părinte. Iar iubirea înseamnă să te cunoaștem, să te căutăm așa cum căutăm adevărul. Pentru că cine-l iubește pe Mihai Eminescu iubește România și românismul. Iar cine iubește România îl iubește pe Mihai Eminescu. Ca români, timpul la care trebuie să vorbim despre Mihai Eminescu este mai mult ca iubitul.
Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru darul de-a te fi născut român, Părinte. Și Îi mulțumim pentru că a rânduit ca și în acest an, să-ți cinstim sfânta amintire așa cum știm noi: citindu-te, recitându-te, cântându-te, purtându-te în inimi și în gânduri. Și ție, celui care ești psalmistul sufletului românesc, îți spunem La mulți ani! La mulți ani, Mihai Eminescu! Trăiască nația!”, este mesajul transmis de organizatorii evenimentului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
O parohie din Protopopiatul Dorohoi face pregătiri pentru colinde
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Declarația zilei 1 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 01, 2024
Oana Sava
Nov 01, 2024
Rapid și-a luat revanșa în Cupa României: FC Botoșani, învinsă pe teren propriu – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024