Situația a ajuns pe biroul viceprimarului Cosmin Andrei și ulterior va urma un alt traseu birocratic pentru a-și găsi rezolvare și pe teren.
”Împreună cu colegii de la Poliția Locală am făcut o serie de verificări în ceea ce privește situația trotuarelor pe tronsonul Calea Națională la intersecția cu strada Uzinei de la sediul E.ON până la fabrica de mobilă. Aici au fost verificate toate intervențiile unde nu s-a reabilitat trotuarul și toate deficiențele survenite ca urmare a trecerii timpului sau ca urmare a neexploatării corespunzătoare”, a declarat
viceprimarul Cosmin Andrei.
Au fost depistate situații cu cămine care sunt sub nivelul trotuarului și care pot prezenta pericol pentru pietoni, zone cu lipsă pavele ca urmare a unor intervenții la utilități sau stâlpi dezafectați care de asemenea poate prezenta pericol de accident.
”
Vom transmite acest material colegilor de la Direcția Investiții și Edilitare astfel încât în 30 – 60 de zile maximum să avem rezolvarea cu absolut toate aceste deficiențe pe care le-am depistat cu sprijinul Poliție Locale și care sunt în număr de 28”, a adăugat viceprimarul.
Cel mai probabil de săptămâna viitoare se va trece la reparația trotuarelor, indiferent de societatea care intervine: Cornec sau societățile Modern Calor și
Nova Apaserv.
(G.E.)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Groapa nimănui: autoritățile locale joacă „miuța” cu-o ditamai spărtura în trotuar, de două săptămâni - FOTOGALERIE