Ofițerul din cadrul Serviciului Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani se află la dispoziția inspectorului șef al instituției. Ceea ce înseamnă că el va îndeplini doar sarcinile ce-i vor fi trasate în mod direct.
Ionuț Stărică, declarat în 2014 ”Polițistul anului” nu va mai activa cu siguranță în cadrul serviciului Investigații Criminale de unde s-a folosit de atribuțiile de muncă pentru a-și atinge anumite scopuri personale. Deocamdată, rămâne în cadrul IPJ Botoșani, până la finalizarea cercetărilor.
”Este la dispoziția șefului IPJ Botoșani ceea ce înseamnă că va îndeplini doar acele sarcini de serviciu ce îi vor fi trasate direct de către superiorul său și va beneficia de drepturi salariale la nivelul de bază, fără sporuri”, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.
De asemenea, la nivel IPJ a fost declanșată procedura cercetării prealabile din punct de vedere disciplinar, procedură care este suspendată pe parcursul cercetărilor penale. Cel mai probabil până la finalizarea anchetei, Ionuț Stărică va fi mutat la un alt compartiment din cadrul instituției, cum ar fi ordine publică sau biroul rutier.
Ionuț Stărică este acuzat de procurorii DNA de luare de mită, după ce, în perioada iunie-decembrie 2014, a pretins şi primit de la patronul Tex, foloase materiale ce nu i se cuvin, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle de serviciu.
El a beneficiat de reducerea comisionului pentru personalul restaurantului Tex, de la 900 lei la 450 lei, cu prilejul organizării unui eveniment privat în ziua de 14 iunie 2014, la Clubul Tex din Botoşani. În anchetă este cercetată și soția sa, avocat de profesie și fost consilier local PSD, Aura Simion. (G.E.)
CITEȘTE: Polițistul anului și-o avocată în dosarul cu rețeaua jocurilor de noroc: intervenții și-n lumea interlopă - FOTOGALERIE
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024